Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuţii   




Cartea de oaspeţi   




Mesaje   





Agora   








Clic aici
PC Report - ultimul numar aparut


Timpul Liber- PC Magazine Romania, Iunie 2002

motto: "daca are cineva informatii despre explozivi va rog trimiteti-mi-le"

Documentare ştiinţifică

Dan Iancu

Desigur nu acesta este scopul unui sit de documentare, deşi explozibilele pot fi subiecte interesante şi folositoare. Vorbim din ce în ce mai mult despre internet ca despre o unealtă necesară, iar principala misiune ar fi aceea de stocare a informaţiilor în baze de date la îndemâna tuturor într-o democraţie tacit înţeleasă. Foarte importante devin astfel resursele profesionale în cele mai diverse domenii, fără a face neapărat o ierarhizare a acestora. Un astfel de sit, să spunem ştiinţific, ar trebui să aibă o colecţie impresionantă de legături la tot ce poate fi util în sectorul respectiv, informaţii la zi, precum şi diferite anexe utile, cum ar fi anunţuri de locuri de muncă. Am parcurs pentru dumneavoastră câteva dintre ele, pentru a vedea cum au fost realizate, precum şi de a vă sugera idei sau, de ce nu, cerinţe.

Chimie studenţească
Motorul iniţiativei în materie de internet ar trebui să fie alimentat mai ales de tineri, pentru care această formă de publicare este o condiţie sine qua non a dinamicităţii specifice vârstei. Nu-l cunosc pe autorul acestui sit şi mărturisesc că la chimie, la teză, scriam poezii. La adresa respectivă am ajuns dintr-o curiozitate profesională (internetul) şi am rămas plăcut impresionat, mai ales că e vorba de un sit de autor.

Conţinutul este bogat şi interesant. În principiu, este un punct de plecare foarte important pentru orice cercetător în domeniul chimiei. Vedeţi în primul rând bogata colecţie de legături categorisite pe subdomenii (aparataj, baze de date, furnizori de reactive, organizaţii, pentru studenţi, reviste). Meniurile sunt dinamice, cu submeniuri adiacente, designul sobru, chiar dacă este fără diacritice, rubricile clare şi bine structurate.

Avem la dispoziţie chiar şi programe de descărcat, în afară de cărţile pe care le puteţi citi în format pdf. Am găsit articole bine ilustrate, atenţie la formulele scrise corect din punct de vedere chimic, dar şi mici scheme moleculare, noutăţi, pe prima pagină sau arhivate, referate, materiale didactice şi teze anuale. Este menţionată şi limba în care este prezentat materialul. Foarte interesantă mi s-a părut existenţa unui forum unde se pot pune mesaje (a se vedea mottoul:-)). Aici, pe lângă diferite cereri sau oferte, există şi întrebări practice privind teze de doctorat etc. Una peste alta situl mi s-a părut interesant şi mai ales un model în materie pentru pasionaţii de web şi mai ales pentru entuziaştii ce doresc să îşi promoveze domeniul în reţea. Nota bene, autorul e din Republica Moldova.

http://chem.ourstudents.md/
Apreciere:

 

"Institutul National de Informare si Documentare"
Nu nu este o greşeală. Dacă unui particular îi mai trec cu vederea, când e vorba de ditamai institutul, naţional pe deasupra, nu prea îmi vine să glumesc cu limba în care este făcut situl. Dacă tot are o secţiune în engleză, care era dificultatea de a livra româneasca cu diacritice cu tot?

Altfel situl nu este chiar de lepădat, deşi unele aspecte dau un fel de aer de Palatul Pionierilor. Mă refer în primul rând la neglijenţe de tip corpuri de literă, când unele când altele, sau la soluţii de tip frames, fiecare cum îi tună. A se vedea diferitele fundaluri sau meniurile din stânga, uneori încap alteori nu, drept care ne pomenim cu scroll-bar-uri, când ne e lumea mai dragă, sau cu însăşi schimbarea meniului fără atingerea conţinutului din dreapta. Se pare că fiecare capitolaş a fost făcut de altcineva. Din această cauză, în afară de aspectul incoerent, avem şi soluţii tehnice de construire a paginilor după fantezia fiecăruia. Mai ceva frames sau pop-up windows, la inspiraţie. Aceste neglijenţe nu fac decât să creeze o stare de confuzie a utilizatorului care va prefera să pună mâna pur şi simplu pe telefon înainte de a se "documenta"... ori aici ar fi trebuit să fie piesa de bază a sitului. Nu am găsit decât simple liste de servicii oferite, unele dintre ele de nedescifrat pentru mine (de ex. Marketing C-D). Nu am putut să accesez catalogul bibliotecii vaste a institutului pentru că pagina nu era de găsit. Poate o fi prin vreun sertar. M-au "distrat" butonaşele de tip steluţă, dar bomboana pe colivă a fost căutarea după "language". Am pus English şi am obţinut o..., nu o listă după cum aţi crede ci doar cinci intrări de baze de date. Mă rog. Cam puţine după gustul meu, dar asta este. La "Faculties" am obţinut antetul paginii, altfel interogare nereuşită. La "Universities" pagină albă. Toate acestea trei figurează sub încadrarea preţioasă de "Portal". E adevărat că mulţimea vidă e şi ea o mulţime. A fost drăguţ şi faptul că, poziţionat pe "romana", la evenimente la final mi s-a servit o hartă cu explicaţii în engleză. pentru cei cu răbdare nelimitată le recomand "formular de inscriere" de la publicaţii. După ce primeşti o serie de tabele interminabile, găseşti oarece linii ce ar trebui să le completezi de mână. Există şi un doc undeva în stânga, dar m-am prins ceva mai târzior. Mă gândesc cu groază la ce păţesc cei care comandă ceva aici sau la faptul că iau contact cu un astfel de institut prin intermediul unui sit nefericit conceput, cu foarte multe lacune şi incongruenţe.

http://www.inid.ro/
Apreciere:

 

Institutul de Matematică Aplicată
După ce văzusem situl de mai sus mă întrebam dacă se poate şi mai rău. Desigur. Cu binele ne e nouă dificil. Luaţi pe post de exemplu negativ, cum nu ar trebui să arate situl unui institut al Academiei. Aprecierea nu o mai scriu pentru că e păcat de rândul respectiv. Aţi spune că e bine şi aşa, dar vă voi contrazice, pentru că eu cred că internetul este un obraz arătat lumii şi cu un efort minim, se poate arăta un sit decent care să îşi îndeplinească rolul de bază, informarea, iar nu acela de pagini de colorat pentru preşcolari.

http://www.ima.ro/
Apreciere:

 

ICI
Pentru cine nu ştie, este de fapt Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică. Fiind în domeniu, caut un sit unde să găsesc, pe lângă noutăţi naţionale şi internaţionale, materiale sau baze de date cu materiale de ultimă oră privind limbajele de programare, noutăţi tehnologice, precum şi direcţiile naţionale de dezvoltare. Astfel am ajuns pe pagina laboratoarelor ICI. Cum unele nu se încărcau, iar altele nu prea erau găsite, am ajuns la DSS, habar nu am ce este, unde am dat peste două fotografii. Atât. Mă rog, nu chiar, dar să plec de aici la Yahoo mi se pare cam ciudat. La Laboratorul de analiză sisteme, modelare şi simulare se mai pot găsi oarece urme de documentaţie privind diferite modele cu care s-a ocupat institutul, deşi mă îndoiesc că delta poate fi expediată într-o jumătate de pagină. Poate nu mă pricep, aşa că tac. Problema este prezentarea modelelor, să nu uităm că avem de-a face cu ICI, unde soluţiile adoptate sunt la nivelul de începători lipsiţi de abc-ul meseriei. Chiar şi actualizările şchiopătează, a se vedea bibliografia laboratorului unde ultima intrare este din anul 2000... Mare păcat de eroziunea prezentată public a acestui for important al domeniului. Trebuie să remarc că există noutăţi la capitolul e-librarie, unde listele de cărţi sunt mult mai mari şi variate, decât la început. Mai mult decât atât se poate şi citi în direct. Desigur că nu orice autor şi nu chiar în limba română (a publica poezie fără diacritice este o blasfemie, aceasta v-o spune un poet), dar este o promisiune care poate odată şi-odată va fi onorată. Parcurgând alte pagini am rămas surprins de multitudinea de date incomplete. Nu cred că este permis unei astfel de ambiţii ca situl să fie la acest nivel. Mă refer pe lângă aspectul deplorabil după părerea mea, şi la informaţiile prezentate. Unii angajaţi există inclusiv cu mâncarea preferată, alţii cu nimic sau mai nimic. La data când privesc aceste pagini sunt locuri, unele chiar de informaţie curentă, neactualizate din 9 septembrie 1998. Ori dacă e să intitulăm un sit Pagina Naţională a României, acest lucru obligă. De exemplu, am ajuns la Expoziţii în Bucureşti, unde pagina e pur şi simplu albă, ori că nu merge direcţionarea ori că adresa de la 7 seri s-a cam schimbat în ultima vreme. Ca să nu existe confuzii am făcut suficiente capturi de ecran pentru increduli. Regret cele de mai sus, dar vreau ca ICI să redevină acel semn la care odată demult se uitau toţi în România, un punct de plecare, dar şi unul de sprijin pentru specialişti.

http://www.ici.ro/
Apreciere:

 

Epsilon
La primul curs de analiză matematică la facultate, domnul profesor Solomon Marcus ne-a spus "Epsilon este metafora lucrurilor mici." Nimic mai adevărat în teoreme, dar acest sit este unul dintre cele mai complexe, perfectibil desigur, şi cele mai interesante văzute de mine în spaţiulo .ro. Supranumit Matematica Online, situl este foarte util micilor matematicieni. Probleme, concursuri în direct, un sit foarte interesant numai despre Olimpiada de anul acesta, fişiere cu felurite probleme de descărcat etc. Este bine construit din punctul de vedere al interfeţei grafice şi foarte important pentru rigurozitate, cu un aspect grafic impecabil din punct de vedere al formulării matematice. Folosind din plin posibilităţile HTML, nu se face rabat de la nici un fel de normă, formulele fiind impecabil afişate. De aici şi rapiditatea încărcării. O atenţie deosebită se dă micilor pasionaţi care nu pot sta prea mult legaţi la telefon. În acest caz, sunt sfătuiţi cum să descarce seturile de probleme. Avem şi o rubricaţie diversă ce cuprinde ştiri, un club mate, capacitate, caleidoscop, umor şi multe altele. Ar trebui poate o mai coerentă folosire a diacriticelor (obsesie de poet, ce vreţi), în rest numai felicitări celor de la Vâlcea pentru reuşita lor. Sper că aceasta îi va face geloşi pe mai marii lor din Universitate şi vom vedea o concurenţă reală între situri pentru o mai bună şi completă informaţie.
http://www.epsilon.ro/
Apreciere:

 

Cam acestea pentru cum ar trebui să arate un punct de plecare într-o călătorie ştiinţifică, ducem lipsă de foarte multe, dar există resurse încă neexploatate cum trebuie sau chiar de loc. Astfel de situri ar trebui să preia sarcina dificilă a traducerii termenilor de specialitate. Muguri există, vedeţi tot prin Moldova, dar nu există încă o coerenţă absolut necesară unui astfel de demers. Dacă instituţiile naţionale nu au puterea să întreprindă astfel de lucruri, mult mai uşor ar fi şcolilor, învăţământului în general, să dea liber elevilor în crearea unor unelte absolut necesare în acest spaţiu. Până la sosirea celor 500.000 de calculatoare promise de guvern, bine ar fi ca să avem pregătite instrumentele cu care să convingem că nu suntem numai generaţia Pro, ci una a continuităţii ştiinţifice.

 



PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2002 Agora Media.

webmaster@pcmagazine.ro

LG - Life´s Good

www.agora.ro

deltafri

www.agora.ro

www.agora.ro

www.agora.ro