In direct - PC Magazine Romania, Iulie 2002
TerraTec în România
Începând din luna mai a.c., Romsoft a devenit distribuitor pe piaţa românească
al firmei germane TerraTec, cunoscut producător de echipamente multimedia: plăci
video, camere web, plăci de sunet, sisteme audio, player-e MP3 ş.a. Folosind
tehnologia EWS, firma şi-a impus propriile standarde pe piaţa plăcilor de sunet.
Printre preocupările sale se mai află şi recunoaşterea vorbirii pe PC-uri şi
Digital Audio Broadcasting.
Michael Scherrer, reprezentantul regional al firmei TerraTec, bun cunoscător
al pieţei româneşti, ne-a declarat că este pregătit să facă faţă oricărei provocări
din partea competitorilor prin promovarea unor produse superioare din punct
de vedere al calităţii şi performanţelor.
Primele produse Terratec deja ne-au fost trimise la testare; la rubrica Prima
Impresie veţi putea citi despre sistemul de boxe Home Arena 5.1 şi despre placa
de sunet SixPack 5.1+. -CL
Detalii la www.terratec.com,
www.romsoft.ro
|