Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuţii   




Cartea de oaspeţi   




Mesaje   





Agora   








Clic aici
PC Report - ultimul numar aparut


In direct - PC Magazine Romania, Iulie 2002

"Noi vorbim de convergenţă de patru ani, pentru că am identificat-o ca o tendinţă majoră."

Convergent Networks, la şase luni înaintea liberalizării pieţei de telefonie fixă

Şi în acest an, aşa cum ne-a obişnuit, firma Omnilogic împreună cu partenerii săi - importante companii din domeniul telecomunicaţiilor - şi-a propus în cadrul zilei "Convergent Networks" să identifice tendinţele, tehnologiile, serviciile, soluţiile şi implicit oportunităţile care se deschid în domeniul convergenţei mediilor de comunicare. Desfăşurarea evenimentului, la numai jumătate de an de momentul mult aşteptat al liberalizării serviciilor de telefonie fixă, a constituit un bun prilej pentru ca Omnilogic să îşi anunţe strategia şi modul în care se va poziţiona pe piaţă după 1 ianuarie 2003.

Făcând o analiză a situaţiei actuale a pieţei, Gabriel Marin, directorul general al firmei, constata că piaţa de voce este sub necesar, estimând că în momentul în care vor apărea alternative numărul abonaţilor va creşte cu 1-2 milioane. Calitatea în zona local-loop va determina dezvoltarea de tehnologii alternative fie pe cablu, fie pe wireless. Deoarece cheltuielile pe echipamente vor fi destul de ridicate, noii operatori nu vor cheltui foarte mult în personal, ci vor încerca să migreze spre outsourcing. Cea mai mare zonă de profit va fi probabil cea privind transmisia de voce pe distanţă lungă, în domeniul internaţional.

Subliniind importanţa tehnologiei UMTS, domnul Marin a subliniat: "Suntem singurii care avem în acest moment expertiza pentru infrastructura de reţele terestre pentru UMTS. Strategia noastră în domeniul serviciilor profesionale şi de high-end pentru telecomunicaţii s-a dovedit corectă pentru că deja al doilea trimestru al acestui an înseamnă contracte de 10 - 12 milioane de dolari. Noi vorbim de convergenţă de 4 ani, pentru că am identificat-o ca o tendinţă majoră. Pentru noi este foarte clar că în viitorul apropiat se va discuta de un singur segment de business care va cuprinde totul, inclusiv IT-ul tradiţional".

Prezent la eveniment, Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a trecut în revistă măsurile luate de minister în vederea liberalizării pieţei de telecomunicaţii în România. S-a evidenţiat intrarea în funcţiune din 14 iunie a.c. a noului plan de numerotaţie şi paşii realizaţi din punctul de vedere al cadrului legislativ. Dan Nica a ţinut să accenueze asupra faptului că "Deciziile autorităţii vor fi obligatorii, iar aceasta va beneficia de acea operativitate executivă care să-i asigure exercitarea controlului pe piaţă: nu vor exista unii care respectă regulile şi alţii care doar vor mima acest comportament, pentru că ne ghidăm după un singur interes, cel al pieţii româneşti şi al clienţilor din România. Autoritatea va lua decizii în timp real şi va avea instrumentele necesare pentru a impune respectarea acestor decizii, pentru corectarea încercărilor de comportament neadecvat pe piaţă".

Evenimentul a fost structurat pe două secţiuni - "Telecoms & Operators" şi "Enterprise solutions", în care partenerii Omnilogic: Cisco Systems, Ericsson, Harris Corporation, Nortel Networks, Novell, RAD Data Communications, SMC, US Robotics, CheckPoint, AMDCOS, Network Associates au prezentat soluţiile concrete şi tehnologiile noi dedicate platformelor de comunicare multiservice. Prezentările sunt accesibile pe siturile: www.omnilogic.ro/convergent şi www.idg.ro/convergent. - MC


PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2002 Agora Media.

webmaster@pcmagazine.ro

LG - Life´s Good

www.agora.ro

deltafri

www.agora.ro

www.agora.ro

www.agora.ro