Legislaţie - PC Magazine Romania, Mai 2002

Interconectarea la reţelele de comunicaţii electronice

Alexandra Bocan - Miculiţi şI Asociaţii, Linklaters

La începutul lunii februarie a intrat în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele de telecomunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora. Această reglementare pregăteşte terenul pentru cel mai aşteptat eveniment al anului viitor: liberalizarea pieţei de telecomunicaţii.

Unul din subiectele reglementate de noua ordonanţă este interconectarea reţelelor de comunicaţii electronice.

Ce interconectăm?
Pentru a putea defini interconectarea, este necesar în primul rând să înţelegem ce se interconectează, mai precis să descifrăm sensul noţiunii de reţele de comunicaţii electronice. Acest termen include orice resurse care permit transportul semnalelor prin fir, radio, fibră optică sau orice alte mijloace electromagnetice. Intră aici reţelele de comunicaţii prin satelit, cele utilizate pentru transmiterea comunicaţiei audiovizuale, reţelele de cablu TV, dar şi reţelele fixe, cu comutare de circuite sau de pachete, inclusiv internet. O reţea de comunicaţii este considerată publică atunci când este utilizată, în întregime sau în principal, pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

Doi utilizatori ai aceleiaşi reţele de comunicaţii publice pot comunica între ei folosind doar respectiva reţea. Lucrurile sunt însă diferite atunci când se doreşte conectarea unor utilizatori ce folosesc reţele diferite de comunicaţii - de exemplu, în cazul serviciilor de telefonie, atunci când un abonat Romtelecom doreşte să apeleze un abonat Mobifon. Pentru realizarea unei astfel de transmisii este necesar să "lucreze în echipă" ambele reţele de comunicaţii, pentru ca semnalul să poată ajunge de la un utilizator la altul. Aici intervine subiectul articolului nostru de astăzi - interconectarea.
Pe scurt, interconectarea este o legătură între două reţele de comunicaţii, care permite utilizatorilor unei reţele să comunice cu utilizatorii altei reţele sau să aibă acces la serviciile oferite de altă reţea.

Cum realizăm interconectarea?
Din punct de vedere tehnic, interconectarea se poate realiza într-o multitudine de modalităţi şi poate presupune legături între două sau mai multe reţele.

Esenţial este însă faptul că interconectarea se realizează pe baza unui contract între titularii reţelelor implicate. Este necesar ca aceştia să ajungă la un acord privind nu doar aspectele tehnice ale interconectării, ci şi problemele financiare. Nu este absolut necesar ca interconectarea să se facă în schimbul unei remuneraţii. De exemplu, o modalitate de interconectare a unui ISP este peering-ul, în cadrul căruia unul sau mai mulţi operatori se înţeleg să facă schimburi de trafic fără plata unei taxe.
Totuşi, în cele mai multe cazuri interconectarea presupune plata unei taxe pentru folosirea reţelei celuilalt operator. Dacă există o disproporţie economică între cele două părţi la acordul de interconectare, partenerul mai puternic poate de multe ori să impună tarife. Interesul de a obţine interconectarea este al noului-venit, care nu poate oferi un serviciu competitiv în cazul în care clienţii săi nu vor putea să comunice cu cei ai operatorului dominant. În mod evident, acesta din urmă are o poziţie avantajoasă, pe care o va putea exploata, menţinându-şi astfel puterea pe piaţă.

Cum negociem cu un operator dominant?
Din fericire, lucrurile nu sunt atât de negre. Conform Ordonanţei, operatorul dominant nu are nici pe departe posibilitatea de a şicana un operator nou-intrat pe piaţă, refuzând să încheie un acord de interconectare sau impunându-i acestuia condiţii nefavorabile.

Iată câteva lucruri pe care trebuie să le ştiţi pentru a negocia eficient cu un operator dominant:

• În primul rând, orice operator este obligat să negocieze încheierea unui acord de interconectare, la cererea unui alt operator.
  
• Acordul de interconectare nu poate cuprinde obligaţii care nu au legătură cu serviciul de interconectare efectiv oferit. Dacă totuşi ele apar în contract, clauzele respective vor fi nule.
  
• Operatorul dominant poate fi obligat de stat să publice o ofertă de referinţă ce reprezintă de fapt un set minimal de obligaţii pe care operatorul dominant se obligă să le includă în orice acord de interconectare.
  
• De asemenea, statul poate impune operatorului dominant obligaţii de nediscriminare, pentru a se asigura că acesta aplică condiţii echivalente, în circumstanţe echivalente, altor persoane care furnizează servicii echivalente. Statul poate controla dacă operatorul dominant pune la dispoziţia terţilor servicii şi informaţii în aceleaşi condiţii, inclusiv în ce priveşte calitatea, cu cele oferite pentru propriile servicii sau pentru serviciile furnizate filialelor, sediilor secundare (sucursale, reprezentanţe) sau partenerilor lor.
  

Dacă o analiză de piaţă relevă absenţa unei concurenţe reale care presupune că operatorul dominant poate menţine tarifele la un nivel excesiv de înalt sau poate reduce tarifele în mod nejustificat, autoritatea de reglementare poate să îi impună acestuia obligaţii referitoare la acoperirea costurilor şi controlul tarifelor, inclusiv obligaţia de fundamentare a tarifelor pe costurile pentru furnizarea anumitor forme de interconectare.