In direct - PC Magazine Romania, Mai 2002
Un handheld pentru orice anotimp
Soare arzător, temperaturi de +50 de grade Celsius la umbră și o furtună în
deșert care biciuie totul în cale cu cel mai fin nisip. Ei bine, există un handheld
care rezistă chiar și la astfel de condiții ostile.
La CeBIT 2002 Panasonic a prezentat un PDA special proiectat pentru astfel
de condiții extreme - fie că este folosit zi cu zi în medii industriale solicitante
sau în condiții climatice dificile. Toughbook CF-P1 poate rezista la temperaturi
de -20 până la +50 de grade Celsius. Nici praful și nici apa nu îi perturbă
funcționarea și este imun chiar și la vibrații. Poate supraviețui unei căderi
libere de la o înălțime de 1,2 metri iar carcasa sa dură de magneziu este completată
de un display TFT rezistent la zgârieturi. Chiar și în lumina directă a soarelui,
datele vor fi afișate cu o claritate deosebită pe touch screen-ul special proiectat
(rezoluție 240 x 320 și 65.536 de culori).
Acest puternic dispozitiv măsoară 9,8 x 17,3 x 4,1 centimetri, cântărește doar
480 de grame și are o durată de viață a bateriei de 8 până la 24 de ore - în
funcție de activarea iluminării display-ului.- DȘ
|