Linux - PC Magazine Romania, Aprilie 2002
Motto: "Atunci am văzut Pendulul."
[Umberto Eco]
Linux o solutie in sine
Răzvan Sandu
 S-a întâmplat
şi în România
În toamna lui `94, student fiind, am lipsit câteva zile de la cursuri fiindcă
mi se oferise şansa să particip la una dintre conferinţele Romanian Open System
Event (ROSE) ce aveau loc la Palatul Copiilor, în Bucureşti. Pentru mine, venit
din lumea DOS & Windows 3.1 - sisteme pe care le foloseam zilnic la facultate
- tehnologiile despre care se vorbea aici păreau ceva de science-fiction: nou-apărutul
World Wide Web, Gopher, comunicaţii instantanee între continente... Impresionantă
era şi mini-expoziţia TI organizată în hol: pe monitoarele enorme ale staţiilor
grafice defilau şiruri nesfârşite de comenzi în mod text, iar în jur nişte domni
gravi, cu aspect de guru, discutau aprins detaliile tehnice şi comerciale ale
unor sisteme de operare despre care abia dacă auzisem ...
Atunci s-a urcat la tribună un om care ne-a vorbit despre libertate.
Nu citea nici o lucrare - de fapt, nici nu avea servietă, bagaj sau măcar vreo
foaie de hârtie. Un străin, tânăr, mai degrabă mic de statură, cu părul lung,
îmbrăcat cu canadiană şi bocanci de munte...
"Dacă eu am o pereche de cizme", a zis el, "tu nu le vei putea folosi, fiindcă
asta ar însemna ca eu să rămân desculţ. Şi probabil nu te voi lăsa: sunt cizmele
mele! Dacă, dimpotrivă, ar exista o maşină miraculoasă care mi-ar permite să
copiez cizmele, producând unele identice, eu aş putea să-ţi fac şi ţie o pereche.
Eu le voi purta în continuare pe ale mele, iar tu vei fi fericit."
"Dacă eu scriu un program bun, care funcţionează, vei dori să-l foloseşti şi
tu, iar eu te voi lăsa să-ţi faci o copie. Poate nu ţi-l voi da gratuit, dar
nu există nici un motiv ca tu să nu poţi avea o copie completă, cu toate sursele.
Eu rămân autorul programului; tu îl vei putea folosi, copia, dărui sau vinde,
dar nu vei putea împiedica pe nimeni să-l aibă. În plus, s-ar putea să fii mai
inteligent ca mine, să adaugi ceva codului, să-l corectezi şi să-l îmbunătăţeşti.
În felul acesta, oricine va putea avea şi folosi programe bune."
Omul care ne vorbea era Richard M. Stallman - dupa unii, cel mai talentat programator
al timpului nostru. Iar ideea sa, materializată, se numeşte Free Software Foundation
(Fundaţia pentru Software Liber - FSF) din Massachusetts, SUA (www.gnu.org).
De atunci, pentru mine nimic n-a mai fost ca înainte.
 Domnilor, ce
caută pinguinul ăsta aici ?
În 1991, Linus Torvalds, pe atunci student la Universitatea din Helsinki, a
cumpărat un PC 386. După cum avea să mărturisească şi publicului român la ROSE
'95, şi-a dorit mult acel calculator, pentru care a făcut mari eforturi. Mai
puţin încântat a fost, pare-se, de sistemul de operare DOS folosit: şi-ar fi
dorit familiarul mediu Unix oferit de staţiile Sun ale universităţii. Pornind
de la Minix, o implementare de Unix pentru calculatoare personale, el a început
să alcătuiască nucleul unei clone open-source. Probabil că nici autorul nu a
întrevăzut atunci faptul că noul sistem de operare Linux, creat cu ajutorul
unei comunităţi de programatori pasionaţi din toată lumea, va ajunge principala
alternativă la sistemele comerciale.
Enorma colecţie de programe open-source ce o constituie Linux se află sub licenţa
General Public License (GPL) a Free Software Foundation. Această licenţă permite
ca software-ul să fie distribuit contra cost - aşa cum se exprima plastic Richard
Stallman la conferinţa din România "Free means liber, not gratis !" - astfel
încât multe firme îl oferă pe CD-ROM, împreună cu manuale tipărite, suport,
consultanţă şi colecţii de aplicaţii comerciale. Iau naştere aşa-numitele distribuţii
de Linux, dintre care voi aminti doar câteva:
 Create de organizaţii
diverse, distribuţiile Linux sunt un minunat exemplu de "unitate în diversitate":
diferite prin detalii, ele au în comun mecanismele de funcţionare bine standardizate
ale lumii Unix.
Pentru cei interesaţi, creatorii de distribuţii oferă fiecare pe serverul său
FTP public imaginile exacte ale CD-urilor distribuţiei, însoţite de sursele
programelor şi de mari cantitaţi de documentaţie.
 Mari actori ai
pieţei de TI din întreaga lume, ca IBM şi Sun, şi-au anunţat susţinerea pentru
Linux, bazându-şi pe acest sistem de operare chiar şi soluţiile oferite clienţilor
în cazul aplicaţiilor critice. De asemenea, o mare parte vând PC-uri cu Linux
preinstalat. Aceste fapte au dus, cel puţin în cursul ultimilor trei ani, la
creşterea explozivă a numărului de instalări realizate şi a numărului de producători
care oferă suport şi drivere Linux pentru propriile echipamente (//li.counter.org).
 Linux în România
La noi, sistemul de operare Linux este răspândit mai ales printre numeroşii
pasionaţi de TI. În schimb, se remarcă absenţa aproape totală a oricărui sistem
de operare non-Windows din cataloagele vânzătorilor. Pe o piaţă cantonată încă
în ideea pirateriei software, utilizatorii nu sesizează deocamdată marele beneficiu
adus de un sistem de operare robust care nu costă (aproape) nimic. În domeniul
afacerilor, cei care utilizează Linux la adevăratul lui potenţial rămân furnizorii
de Internet şi alţi profesionişti TI. Ei pot realiza economii majore înlocuind
echipamente de mii de dolari (de exemplu routere) cu simple PC-uri care rulează
Linux şi deservesc sute de clienţi.
În ultimii doi ani, se remarcă o mai mare coagulare a masei de utilizatori
de Linux autohtoni. Asistăm chiar la apariţia Grupului Român al Utilizatorilor
de Linux (Romanian Linux User Group - RLUG) (www.lug.ro),
cu listele de discuţii ce îi aparţin, ca şi a altor forumuri publice pe această
temă (v. lista de discuţii linux-l găzduită de portalul rol.ro (//discutii.rol.ro)).
Treptat, şi lumea comercială începe să acorde o importanţă crescândă acestui
concurent serios al sistemului de operare Windows. Deşi mai sunt multe de făcut,
vânzătorii de hardware au devenit mai flexibili când vine vorba de a asigura
asistenţă tehnică şi drivere pentru Linux/Unix, iar revistele TI consacră mai
mult spaţiu (tipărit şi pe CD-ROM) acestui sistem de operare. De altfel, din
cauza legăturilor internet lente existente la noi, care nu permit download-uri
de sute de megaocteţi, ca şi a absenţei pachetelor originale ale distribuţiilor
Linux din magazine, marea majoritate a celor interesaţi realizează instalarea
cu ajutorul CD-urilor publicate periodic de revistele TI autohtone.
Chiar şi piaţa neagră a reacţionat rapid la noua cerere: copii absolut legale
ale discurilor diverselor distribuţii, mai bine sau mai prost realizate, se
vând azi pe stradă, laolaltă cu softul piratat. De multe ori, vânzătorii nici
nu ştiu că nu încalcă legea!
 Dar noi suntem
o firmă de apartament! La ce ne-ar servi o maşină Unix?
Cele mai multe firme mici de la noi îşi încep activitatea cu unul - două calculatoare.
Prinşi în vârtejul grijilor de zi cu zi, managerii lasă organizarea viitorului
sistem informatic pe mâna câte unui angajat - de obicei un tânăr amator de jocuri.
Odată cu apariţia unei imprimante sau a unui calculator nou, cu disc hard încăpător,
ia naştere şi dorinţa conectării acestor echipamente. Şi fiindcă aproape întotdeauna
sistemul de operare folosit este Windows 95/98, iar cerinţele de lăţime de bandă
sunt minime, soluţia ce se impune aproape de la sine este instalarea câte unei
plăci de reţea în fiecare computer şi conectarea lor peer-to-peer. Totul are
loc rapid, costurile sunt mici... Până mai acum un an, adaptoarele Ethernet
alese lucrau toate la viteza de 10 Mbps şi aveau un conector BNC, ceea ce permitea
instalarea imediată a unui cablu coaxial între calculatoare şi ... gata reţeaua!
Cumpărarea unui hub sau a unui switch ar fi fost considerată o adevărată risipă,
ca să nu mai vorbim de cantitatea mai mare de cablu necesară în cazul alegerii
soluţiei UTP şi a cablării în stea.
De remarcat însă că, în documentaţie, însuşi Microsoft numeşte această soluţie
"home networking". Adică reţea pentru acasă, potrivită pentru a conecta calculatorul
din camera copiilor la cel din biroul părinţilor. În cazul unei firme, ce are
o activitate în creştere, neajunsurile acestei strategii se fac repede simţite.
Când unul dintre calculatoare va avea un modem ataşat şi minunea primelor pagini
Web va apărea pe monitor, toţi utilizatorii vor dori să ştie ce ar fi de făcut
ca să poată naviga simultan, de la fiecare post de lucru. Până la Windows 98
Second Edition, potenţialii surferi descopereau cu dezamăgire că partajarea
modemului în reţea nu este posibilă fără software suplimentar. Şi, de obicei,
configurarea unui asemenea software nu prea era la îndemâna persoanei care se
ocupase până atunci. Mai mult, reţeaua părea să se "sufoce" din cauza traficului
sporit. În versiunile noi de Windows, Microsoft a adăugat instrumentul Internet
Connection Sharing, dar soluţia nu se bucură de un renume prea bun, din cauza
fiabilitaţii scăzute şi a unor limitări arbitrare pe care le impune în schema
de adresare IP. Dacă la toate acestea adăugăm şi alte dezavantaje ("exact când
doream să salvez un fişier prin reţea colegul meu şi-a resetat calculatorul",
"unde sunt fişierele la care am muncit ieri? le-a şters cineva?" sau "colega
mea a plecat şi şi-a închis staţia, la care-i conectată imprimanta; eu nu mai
pot printa") devine evident că soluţia mini-reţelei bazate pe Windows 95 are
deficienţe grave.
La un nivel mai înalt al proiectării organizării reţelei, nu trebuie omis,
în primul rând, factorul uman. Tindem să neglijăm aspecte cum ar fi comoditatea
sau faptul că nu toţi utilizatorii sunt specialişti în TI. Într-o reţea fără
un mecanism elementar de securitate, datele tind să se amestece, să se înmulţească
- uneori nejustificat - să se copieze de pe un disc hard pe altul... Pe scurt,
"entropia" lor creşte până când sistemul devine aproape inutilizabil. În plus,
un defect hardware sau un virus pot produce adevărate dezastre, fiindcă de obicei
nu există nici soluţii de back-up şi nici vreun filtru care să oprească propagarea
efectelor nedorite.
Auzi, pe unde aţi pus patruoptşasele ăla?
Există o categorie de calculatoare pe care industria TI actuală nici nu le mai
cataloghează ca PC-uri. E vorba de maşinile mai vechi de 2-3 ani, care n-au
suferit upgrade-uri. Cei mai mulţi scapă de ele dăruindu-le nepoţilor sau vânzându-le
unei reţele de second-hand la preţul unui cartuş de ţigări. Şi totuşi, cum spunea
cineva, a fost nevoie de puterea de calcul însumată a trei Commodore 64 pentru
a zbura în Lună; este nevoie de un 486 pentru a rula Windows 95... Ceva nu-i
în ordine aici !
În configuraţie minimală, Linux poate rula fără probleme în 4 MB de RAM. Desigur,
pentru un mic server dedicat va fi nevoie de mai mult, dar vechiul dvs. 486
care se prăfuieşte sub birou împreună cu monitorul ăla alb-negru vă poate rezolva
rapid multe probleme. Nu trebuie decât să instalaţi Linux pe el şi apoi îl veţi
pune... da, acolo, lângă fişet, în locul vazei albastre...
Şi zici că mi-ar trebui o cameră climatizată pentru servere?
Da, ar fi bine să aveţi aer condiţionat, dar nu pentru organizarea unui centru
de calcul-mamut, ci pentru confort în birouri! Între timp, eu o să vă prezint,
pe scurt şi în ordine aleatoare, numai câteva dintre serviciile pe care micuţul
Linux de pe CD-ul unei reviste vi le pune la dispoziţie, fiabil şi gratuit.
 Server de fişiere.
Există câteva avantaje în a stoca fişierele tuturor utilizatorilor reţelei nu
pe discul hard local al fiecărei staţii de lucru, ci în mod centralizat, pe
un calculator separat. Acest calculator ar putea funcţiona permanent, permiţând
accesul la fişiere indiferent de faptul că unele staţii de lucru sunt închise
sau defecte. Mai mult, serverul de fişiere poate fi prevăzut cu o unitate de
bandă care să vă permită arhivări automate periodice ale datelor importante.
Dacă v-aţi plictisit de nesfârşite scandisk-uri şi defrag-uri, Linux poate
fi alegerea dvs. pentru un server de fişiere. Sistemele folosite sunt Extended
2 Filesystem (ext2fs) şi, mai recent, Extended 3 Filesystem (ext3fs). Aceste
sisteme de fişiere nu se fragmentează, iar în cazul ext3fs, care este jurnalizat,
vi se oferă un risc minim de pierdere a datelor în cazul unei căderi de tensiune.
Desigur, pentru un server de fişiere rapid şi uşor upgradabil, este recomandabilă
existenţa unui adaptor SCSI şi a unor discuri fixe de acest tip.
Pentru un calculator pe discul căruia există şi partiţii Windows, Linux va putea
să le "vadă" şi pe acestea, permiţându-vă să citiţi şi să stocaţi fişiere în
acea zonă a discului..
Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP). Pe o reţea bazată pe TCP/IP,
unde există multe staţii temporare (de exemplu laptop-urile agenţilor comerciali
ai firmei, care se leagă la reţeaua locală a birourilor în mod aleator) veţi
dori să gestionaţi dinamic, de la distanţă, adresele IP alocate şi să comunicaţi
calculatoarelor-client diverşi parametri de configurare, în momentul conectării.
Soluţia este DHCP - Linux conţine atât un server DHCP, cât şi un client pentru
acest protocol: programele daemon dhcpd şi dhcpcd.
 Domain Name System
(DNS). V-aţi întrebat vreodată de unde ştie staţia dvs. de lucru să găsească
pe internet un anumit sit în momentul în care tastaţi www.oricesit.com în bara
de adrese a browser-ului? Denumirile domeniilor trebuie transformate în adrese
IP numerice şi viceversa, consultând o imensă bază de date distribuită în toată
lumea. Orice furnizor de internet vă oferă un asemenea seviciu de "traducere"
(serviciu de nume), dar existenţa unui server DNS chiar pe reţeaua dvs. locală
poate facilita accesul la resurse interne ce nu sunt vizibile în afară sau poate
mări mult viteza încărcării paginilor web pe care navigaţi. Linux are în componenţă
versiunea de server DNS cea mai utilizată pe întreg internetul, anume programul
bind dezvoltat de Internet Software Consortium.
Server Web. Probabil că sunteţi deja sătul să alergaţi pe scări, distribuind
tuturor colegilor fotocopiile ultimelor liste de preţuri ale firmei şi alte
informaţii ce se actualizează periodic. Soluţia cea mai simplă ar fi să dispuneţi
de un mic server web/intranet care să conţină toate aceste documente. Dacă mai
târziu managerul va hotărî că listele trebuie puse şi la dispoziţia clienţilor
în format electronic, nu aveţi decât să faceţi serverul accesibil dinspre internet.
În felul acesta, informaţia va fi actualizată într-un singur punct (pe server)
şi distribuită instantaneu către toţi cei interesaţi.
Linux dispune gratuit de cel mai folosit server web, programul Apache. El se
comportă bine şi pe marile portaluri ale internetului, cu încărcări de mii de
utilizatori. La noi, în România, aproape toţi furnizorii de internet îl folosesc
- puteţi vedea pe siturile lor sloganul "Powered by Apache" ("Pus în mişcare
de Apache").
 Server de poştă
electronică. Chiar dacă Ziua Îndrăgostiţilor a trecut, totuşi cum îi puteţi
trimite mici mesaje languroase blondei din biroul de vizavi? Dacă vă veţi ridica
prea des de la masa de lucru, o să intraţi în atenţia colegilor şi a şefului.
Pe reţea ar trebui să existe un fel de "oficiu poştal", care să se ocupe automat
atât de distribuirea mesajelor interne, cât şi a mail-ului primit şi trimis
de fiecare utilizator din/în internet. Nu vă va costa nimic ca fiecare angajat
să aibă propria lui căsuţă de e-mail şi adresă, iar mesajele să ajungă, aproape
în timp real, pe masa fiecărei persoane în parte.
Agenţii de transport ai poştei se numesc sendmail sau qmail, iar varietatea
programelor pe care le puteţi folosi pentru citirea corespondenţei este enormă:
Outlook, Netscape Messenger, Pine, Eudora, Outlook Express... Desigur, poşta
va putea fi "descărcată" local, de pe server pe fiecare staţie de lucru în parte
(POP3, cu utilitarul fetchmail) sau consultată şi gestionată la distanţă, direct
pe server (IMAP).
Linux vă va anunţa, printr-un mesaj sobru, specific Unix, că v-a sosit poşta,
imediat după ce aţi introdus numele de utilizator şi parola şi v-aţi conectat
la sistem. Dacă visaţi să primiţi vreun mesaj de la o vedetă ca Meg Ryan, poate
acum aveţi ocazia: "You have new mail.". Linux nu va uita nici punctul final.
I Seek You (ICQ). Pentru împătimiţii comunicării în timp real, o veste
bună: dacă aţi migrat de la Windows la Linux nu înseamnă deloc că trebuie să
renunţaţi la micuţul ICQ. Firma Mirabillis nu oferă şi o variantă Linux, dar
există cel puţin două clone open-source, cu funcţionalităţi similare: licq şi
micq. În timp ce primul necesită existenţa unui Linux cu interfaţă grafică,
al doilea poate rula şi pe un ecran în mod text, fără să piardă nici o facilitate.
Chat. Cei care rămân după orele de program ca să discute cu cyberprietenii
pe un server de chat din internet vor putea să o facă şi în continuare: există
programul xchat. O modalitate mai directă de comunicare cu colegul de la etajul
de deasupra este - presupunând că amândoi aţi instalat Linux pe calculatoarele
proprii - programul talk, o unealtă standard Unix. Veţi putea împărţi ecranul
în două şi discuta în timp real. Dacă însă nu vreţi să fiţi apelat în timp ce
lucraţi, talk poate fi dezactivat cu o singură comandă.
 Interfaţa grafică.
Majoritatea celor care vin din lumea Windows nici nu vor concepe un sistem de
operare fără interfaţă grafică, clicuri de mouse... De fapt, în mod tradiţional,
sistemele Linux/Unix intimidau utilizatorii neprofesionişti fiindcă erau asociate
cu imaginea unui inginer de sistem bărbos, care tastează lungi comenzi criptice
în mod text... Nimic mai neadevărat! Interfaţa grafică a Linux-ului, XFree,
este de înaltă calitate, fiindcă îşi are originea în marile staţii grafice.
În plus, ea oferă în mod implicit facilităţi la care alte sisteme nici nu visează:
puteţi vedea ("exporta") ecranul dvs., imaginile şi cursorul mouse-ului pe un
monitor aflat în America de Sud, dacă doriţi. Ca să nu mai vorbim de faptul
că nu sunteţi constrâns să lucraţi cu o interfaţă care nu vă place: puteţi alege
"look & feel"-ul sistemului dvs. din multele variante existente, puteţi
comuta între diverse managere de ferestre... Cele mai utilizate sunt KDE (asemănatoare
Windows), Gnome şi AfterStep, dar şi altele mai "exotice".
Ceea ce este plăcut la interfaţa grafică a Linuxului este faptul că poate lipsi.
Puteţi alege între lucrul permanent în mod grafic sau lansarea la cerere a acestuia,
printr-o comandă, asemănator cu metoda folosită în vechiul Windows 3.1. Mulţi
profesionişti vor prefera a doua variantă, care oferă flexibilitate maximă.
Asta nu înseamnă că în modul grafic nu aveţi acces rapid la linia de comandă:
poate fi deschisă imediat o fereastră-terminal.
Comunicaţia cu alte sisteme prin reţea. În cazul în care dispuneţi
de o reţea heterogenă, veţi beneficia de o gamă largă de servicii. Pentru maşinile
Windows, suita Samba (www.samba.org)
vă va permite să folosiţi în comun discuri şi imprimante, exact prin acelaşi
mecanism pe care îl foloseaţi în Windows 95 sau NT. În plus, noile versiuni
de Samba permit calculatorului ce rulează Linux să joace rolul de controller
primar de domeniu (PDC) pentru clienţii săi (cea mai folosită fiind funcţia
de server de autentificare).
Sistemele Mac vor fi accesibile prin protocolul netatalk, iar pentru maşinile
Novell ce comunică prin IPX/SPX veţi putea folosi mars-nve.
Linux rămâne în principal puternic în domeniul TCP/IP: veţi putea stabili atât
conexiuni Ethernet, cât şi Point-to-Point, ISDN, Frame Relay... Capacităţile
de router ale unui sistem Linux sunt remarcabile: de fapt, mulţi configurează
un sistem Linux exclusiv pentru a lega între ele mai multe reţele sau pentru
a conecta un întreg LAN la internet.
Bineînţeles, maşinile Linux/Unix pot comunica şi între ele, prin protocoale
situate la diferite niveluri: NIS pentru distribuirea parolelor, NFS pentru
montarea la distanţă a discurilor, FTP (Linux conţine server şi client) etc...
Maşina de scris. Oh, eu vorbesc aici despre protocoale şi reţele, când
majoritatea folosesc calculatorul numai pentru a scrie şi tipări o scrisoare
de o pagină! Linux nu vă lipseşte nici de această posibilitate. Puteţi folosi
o mare varietate de editoare, în mod text sau în mod grafic: emacs, pico, KWord,
AbiWord... În cazul în care doriţi o soluţie de birou mai completă, care să
nu vă oblige să renunţaţi la reflexele din Microsoft Office, suitele StarOffice
de la Sun sau Applix de la ApplixWare pot fi folosite cu succes. Unele distribuţii
de Linux le oferă chiar în pachet. Multe dintre editoarele amintite acceptă
formatele .doc de la Microsoft şi .rtf, astfel încât nu veţi avea probleme de
interoperabilitate.
Pe lângă aplicaţii de editare de text, în Linux pot fi întâlnite şi numeroase
programe de grafică, spreadsheet-uri etc., unele cuprinse în suitele menţionate
mai sus, altele de sine stătătoare. Merită remarcate programe ca Gimp, un editor
de imagini ce oferă cele mai multe dintre funcţiile lui Adobe Photoshop, Gnumeric
(un potenţial înlocuitor pentru Microsoft Excel), StarCalc, StarDraw, xpaint,
Electric Eyes...
Pentru cei ce trebuie să pregătească o lucrare academică de înaltă ţinută,
un articol cu semne matematice numeroase sau o apariţie tipografică complexă,
procesoarele de text lyx (www.lyx.org)
şi klyx vor oferi rezultate grafice la care un editor de texte obişnuit nici
nu poate spera. Dacă adaugăm faptul că textul dactilografiat va putea fi exportat
într-o varietate de formate: SGML (o "rudă" mai generală a HTML-ului), ASCII,
rtf, info, HTML, Postscript sau dvi, devine evident că economia de timp şi efort
realizată este foarte mare. Nici nu este de mirare că acest sistem de tehnoredactare
va fi pe placul savanţilor şi al universitarilor: în spatele formidabilei sale
eficienţe se află Tex şi LaTex, limbajele specializate pentru pregătirea tipografică
a documentelor concepute de profesorul Donald Knuth şi Leslie Lamport.
Relativ recent, firma Corel (www.corel.com)
oferă versiuni pentru Linux ale pachetului Corel WordPerfect. Iar programul
open-source qcad ar putea înlocui, până la un anumit nivel, AutoCAD-ul.
 Navigare pe web.
Iată că am ajuns şi la ora relaxării! Pentru surferii împătimiţi şi pentru designerii
web este disponibilă gratuit versiunea Linux a suitei Netscape Navigator / Communicator
/ Composer / Messenger, care nu mai are nevoie de nici o prezentare.
Mai nou, unele distribuţii oferă Mozilla, un browser Web derivat din Netscape.
Pe internet este disponibilă Opera, iar pentru cei ce nu pot sau nu doresc să
folosească o interfaţă grafică, browserul în mod text lynx oferă o navigare
foarte rapidă.
Fax. Mulţi dintre noi folosesc un modem nu numai pentru a naviga pe
internet, ci şi pentru traficul fax sau pentru un robot telefonic. Soluţiile
oferite de Linux sunt programele mgetty şi vgetty scrise de Gert Doering şi
Mark Eberhardt. Din păcate, aceste programe presupun existenţa unui modem care
poate realiza faxing în clasă 2 sau superioară- şi multe modemuri ieftine ce
se găsesc la noi pe piaţă nu îndeplinesc acest criteriu. Dacă aveţi un asemenea
dispozitiv şi nu doriţi să-l schimbaţi, puteţi încerca programul efax - sunt
convins că vă veţi descurca.
Pentru cei ce vor soluţii mai complexe, cum ar fi un server de fax pentru întreaga
firmă, răspunsul pare a fi hylafax. Iar pentru cei amatori de noutăţi, puteţi
încerca un sistem de fax prin e-mail, FaxMail, care funcţionează şi în România
(www.tpc.int).
Situl http://alpha.greenie.net
aparţinând lui Gert Doering oferă nu numai documentaţia completă a programului
mgetty, ci şi o bogată colecţie de informaţii privind diverse tipuri de modemuri.
Dacă aţi testat un nou model de modem şi doriţi să împărtăşiţi experienţele
dvs. şi altor utilizatori, sunteţi in-
vitat să contribuiţi - de fapt, faceţi un serviciu întregii comunităţi open-source,
care va şti să evite hardware-ul ce nu îndeplineşte anumite condiţii de calitate
şi standardizare.
În loc de încheiere
Linux oferă o multitudine de alte soluţii, atât ca server cât şi ca staţie de
lucru. De la utilizări mai exotice, cum ar fi folosirea pentru traficul de radioamatori
sau generarea de fractali până la sarcini mai des întâlnite ca punerea la punct
a unui server FTP, programarea în diverse limbaje (C, C++, Pascal, Fortran,
Basic, Java, Perl, Python) sau găzduirea unor mari baze de date (PostgreSQL,
mysql), gama sa de acoperire este foarte mare. Asta tocmai pentru că Linux reprezintă
o mare colecţie de programe create de oameni din toată lumea, pentru propriile
necesităţi.
În articolele ce urmează voi încerca să ofer soluţii, pas cu pas, acelora care
vor dori să se lanseze în aventura învăţării unui nou sistem de operare. În
primul rând, am în vedere utilizatorii români, cărora multe informaţii nu le-au
fost până acum foarte la îndemână.
Între timp, vă stau la dispoziţie la adresa rsandu@softhome.net
|
