In direct - PC Magazine Romania, Aprilie 2002
O nouă campanie BSA
Business Software Alliance (BSA) a anunţat declanşarea unei campanii de tip
armistiţiu destinată utilizatorilor de programe fără licenţă din România.
Armistiţiul propus de BSA presupune o perioadă de graţie 60 de zile în care
BSA, în numele membrilor reprezentaţi în România (Adobe Autodesk, Macromedia,
Symantec şi Microsoft), nu va depune plângere penală împotriva utilizatorilor
de programe de calculator înscrişi în acest program.
Cei care doresc să beneficieze de acest armistiţiu trebuie să parcurgă următorii
paşi: trebuie să inventarieze programele instalate pe PC-urile din compania
lor, să completeze un formular în care să menţioneze numărul de programe instalate
şi licenţele deţinute şi apoi să trimită acest formular la BSA. Utilizatorul
participant trebuie ca până la data de 30 aprilie 2002 când armistiţiul se încheie,
să se asigure că nu foloseşte programe fără licenţă prin achiziţionarea licenţelor
necesare. Campania se adresează celor care folosesc programe de calculator fără
licenţă, dar care decid să înceteze această activitate ilegală cu sprijinul
BSA.
BSA nu încheie acest armistiţiu cu cei care distribuie programe de calculator
în mod ilegal. Aceştia săvârşesc cu bună ştiinţă o activitate ilegală, fac concurenţă
neloială distribuitorilor de programe care vând în condiţii legale şi îi expun
pe proprii clienţi riscului de a suporta sancţiuni prevăzute de legea română
a drepturilor de autor pentru folosirea fără licenţă a programelor de calculator.
- EAL
|