In direct - PC Magazine Romania, Decembrie 2002
Centru EDCL la Academia Forțelor Terestre din Sibiu
În data de 25 octombrie 2002, a avut loc la Academia Forțelor Terestre "Nicolae
Bălcescu" din Sibiu, inaugurarea primului centru ECDL din cadrul unei unități
militare românești.
Certificatul European de Operator pe Calculator (Certificatul ECDL - European
Computer Driving Licence) este recunoscut la nivel european drept certificat
standard pentru calificarea de bază în utilizarea calculatorului. El atestă
faptul că deținătorul lui posedă cunoștinte TI de bază pentru a folosi un calculator
personal și aplicații obișnuite, la un nivel mediu de competență. Matei Dimitriu,
director executiv ECDL România a afirmat: "Acest certificat este recunoscut
internațional, aria de răspândire depășind deja granițele Europei. Numărul țărilor
care îl recunosc a depășit 70, existând în lume peste 10.000 de centre de testare
și în jur de 2,5 milioane de persoane care au participat la acest program de
certificare".
În aceeași zi, studenții AFT au aniversat un an de la lansarea sitului lor,
studenti.actrus.ro,
sit apreciat atât de cei din Academie cât și de comunitatea web românească,
obținând deja două distincții - Premiul de excelență în dezvoltarea web-ului
românesc (școala on-line) și Premiul Special în cadrul concursului "Web designer
pentru școala t@", organizat de PC Magazine România. Realizatorii sitului, Mihai
Papuc și Octavian Purice le-au înmânat diplome aniversare tuturor celor care
au contribuit la acest proiect.
Principalul obiectiv al sitului este oferirea de informații despre admiterea
în Academie pentru cei care doresc să urmeze facultatea, sau pentru rudele studenților
care vor să afle detalii despre activitățile lor, eventual și poze. În paginile
sitului au fost găzduite materiale și informații despre sesiunile de comunicări
științifice precum și alte proiecte la care studenții au luat parte. Un al doilea
rol al sitului este crearea unei comunități virtuale formată din studenții Academiei,
pentru a le oferi, prin forum și prin mesaje, posibilitatea de a se exprima
și de a fi informați. - AG
Detalii la: http://studenti.actrus.ro;
http://ecdl.actrus.ro
|