Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuţii   




Cartea de oaspeţi   




Mesaje   





Agora   








Clic aici
PC Report - ultimul numar aparut


Tehnologii - PC Magazine Romania, Noiembrie  2002

Romsym Data lansează o vastă operaţiune de securitate
Nume de cod: Porţi Deschise

Dan Şerbănescu

Compania Romsym Data, distribuitorul autorizat al produselor Symantec în România, vine în întâmpinarea specialiştilor TI ai firmelor ce intenţionează să implementeze în infrastructurile proprii puternica suită de aplicaţii de securitate Symantec, oferindu-le posibilitatea nu doar de a vedea la lucru, dar şi de a testa efectiv toate aceste soluţii, în condiţii reale de reţea.

Aceste sesiuni de test şi evaluare au devenit posibile prin iniţiativa Romsym Data de a pune la dispoziţia oricărui specialist interesat un laborator complet echipat, care dispune de o reţea formată din cinci staţii de lucru şi două servere, în care poate fi instalată oricare dintre aplicaţiile de securitate Symantec sau chiar întreaga suită, constând în soluţii antivirus (AntiVirus Enterprise Solution), dublate de aplicaţii firewall (Enterprise Firewall), pentru detecţia intruşilor (Intruder Alert), stabilirea vulnerabilităţilor reţelei (NetProwler) şi pentru implementarea politicilor de securitate (Enterprise Security Managament).

Facilitatea oferită permite replicarea la scară a oricăror situaţii ce pot apărea în reţelele existente la sediile companiilor client, experţii Romsym Data oferind reprezentanţilor acestor companii asistenţă tehnică, pentru clarificarea oricăror nelămuriri ce pot surveni în procesul de instalare, configurare sau administrare a soluţiilor complexe de securitate.

Accesul la laboratorul Romsym Data este gratuit, pentru specialişti TI cu orice nivel de pregătire, nefiind în vreun fel condiţionat de parcurgerea în prealabil a cursurilor de certificare Symantec.

"Orice administrator de reţea dintr-o firmă de orice dimensiuni poate veni în laboratorul nostru pentru a evalua produsele de securitate Symantec. Avantajul semnificativ al iniţiativei noastre constă în faptul că, pentru testare, nu mai este nevoie de alocarea unei zone separate din reţeaua internă a firmei interesate. Este vorba de o reală economie de timp şi resurse, eliminându-se, totodată, şi eventualele probleme ce pot apărea atunci când testezi un produs nou şi complex într-o reţea pe deplin operaţională. Specialiştii găsesc în laboratorul nostru o reţea completă, cu suita de aplicaţii de test gata instalată, iar după ce s-au familiarizat cu modul de funcţionare şi configurare al acestor soluţii ei pot trece direct la implementarea lor în reţelele proprii. Desigur, au şi opţiunea de a urma cursurile de certificare Symantec pe care le oferim, ceea ce este recomandabil, însă nu condiţionează accesul la laboratorul nostru", explică Răzvan Balint, directorul executiv al Romsym Data.

Laboratorul Romsym Data este accesibil nu doar pentru specialiştii în materie de securitatea reţelelor. Specialiştii din domeniul maketingului pot, la rândul lor, evalua, în reţeaua sus-menţionată, soluţia de analiză statistică a datelor SPSS. De altfel, Romsym Data, care distribuie pe piaţa românească soluţia SPSS şi oferă şi cursuri de certificare, va organiza prezentări regulate de produse din această suită, iar spre sfârşitul acestui an va lansa şi situl dedicat www.spss.ro.

Nu în ultimul rând, administratorii de reţele sub Linux pot veni în laboratorul Romsym Data pentru a evalua cea mai recentă distribuţie Red Hat 8.0. Şi pentru aceştia, Romsym Data oferă cursuri de certificare, de diferite niveluri.


PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2002 Agora Media.

webmaster@pcmagazine.ro

LG - Life´s Good

www.agora.ro

deltafri

Concurs de Grafica Digitala si Web Design

www.agora.ro

www.agora.ro