Legislație - PC Magazine Romania, Octombrie 2002
În Grecia, jocurile te trimit la închisoare
O nouă lege aprobată în Grecia prevede că orice persoană care are în posesie
un joc electronic - chiar dacă este vorba doar de un telefon mobil - poate primi
pedepse cu închisoarea considerabile.
Mii de turiști care vizitează Grecia se află fără să știe în pericolul de a
fi arestați pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp pentru posesia de
jocuri video portabile sau de telefoane mobile cu jocuri încorporate.
Guvernul grec a interzis toate jocurile electronice pe întreg teritoriul Greciei,
inclusiv cele de pe computerele personale, de pe telefoanele mobile și consolele
portabile stil Game Boy.
Legea Nr. 3037, aprobată la sfârșitul lunii iulie, interzice foarte explicit
jocurile "cu mecanisme electronice și software" în locurile private
și publice, în prezent existând mii de oameni care au fost deja amendați cu
zeci de mii de euro pentru că au fost prinși jucând sau pentru că posedau jocuri.
Internet Cafe-urile au voie să opereze în continuare, dar în cazul în care
un client este prins rulând orice tip de joc, chiar și șah online, proprietarul
este amendat și localul închis. Legea este valabilă și pentru cetățenii străini.
"Dacă știi că aceste jocuri sunt interzise aici, nu trebuie să le aduci",
declară atașatul comercial al Ambasadei Greciei din Londra.
Legea a fost votată pentru a preveni jocurile de noroc ilegale. Potrivit ziarului
grec Kathimerini "poliția va fi responsabilă cu prinderea celor care încalcă
legea, aceștia fiind pasibili de amenzi între 5000 și 75000 de euro și închisoare
între o lună și 12 luni".
Această hotărâre a fost luată în luna februarie a.c., după ce guvernul grec
a realizat ca nu poate să facă o delimitare clară între jocurile video inofensive
și jocurile de noroc. Într-un raport online se menționează că până și vizionarea
un DVD - multe dintre acestea conțin reclame la jocuri care au legătură cu filmul
respectiv - s-a soldat cu arest și o amendă de 10.000 de euro.
Reacția comunității gamer-ilor din Grecia a fost un amestec de șoc, neîncredere
și furie. Unul dintre siturile web specializate, www.gameland.gr,
a inițiat o petiție și o listă de știri dedicată acestei interdicții, furnizând
și varianta în engleză a respectivei legi cât și mesaje de suport din întreaga
lume.
"Încercăm să organizăm un protest împotriva acestei legi", spune
Petros Tipis, reprezentant al companiei de jocuri Reload Entertainment, din
Salonic. "În cazul în care inculparea acuzaților va deveni realitate, industria
de jocuri din Grecia va trimite cazul la Curtea Europeană".
În același timp, Tipis a declarat pentru ZDNet UK că o mulțime de greci sunt
speriați de noua lege, și a continuat spunând că legea afectează chiar și jocurile
care vin odată cu Windows-ul, fiind o hotărâre incorectă, nedreaptă și care
a fost introdusă mult prea repede.
|