In direct - PC Magazine Romania, Octombrie 2002
Telefoanele inteligente Samsung vor avea software Nokia
Samsung și Nokia au anunțat recent semnarea unui acord prin care Samsung va
beneficia de licența pentru platforma Series 60, dezvoltată de Nokia, pentru
noua sa generație de telefoane inteligente. Series 60 este o platformă software
complexă, destinată telefoanelor inteligente, pe care Nokia o oferă sub licență,
ca produs - cod sursă, altor producători de terminale mobile.
"Series 60 este platforma software ideală pentru telefoanele inteligente
avansate. Modelul oferit pe baza licenței, cu acces la codul sursă, ne va da
posibilitatea de a influența și de a contribui la dezvoltarea platformei. Flexibilitatea
platformei ne va permite să menținem în portofoliul nostru o gamă de produse
de vârf, competitive, asociate cu marca Samsung", a spus ByungDuck Cho,
Senior Vice President, departamentul Mobile Communications R & D Samsung
Electronics.
Platforma Series 60 este compatibilă cu tehnologii deschise și comune, precum
MMS, Java și WAP/XHTML, include aplicații de bază, specifice telefoniei, dar
și aplicații care permit gestionarea informațiilor personale, aplicații pentru
browsing și transmitere de mesaje, precum și o interfață pentru utilizatori
completă și ajustabilă. - EAL.
Detalii la: www.nokia.com
|