Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuții   




Cartea de oaspeți   




Mesaje   





Agora   








Clic aici
PC Report - ultimul numar aparut


In direct - PC Magazine Romania, Septembrie  2001

Motorola va asigura soluții telematice pentru BMW și Audi

La sfârșitul lunii iulie, compania Motorola a anunțat câștigarea unor contracte importante cu producătorii de autovehicule BMW și Audi pentru dezvoltarea și asigurarea soluției telematice.

Motorola estimează că valoarea totală a contractului cu BMW se va ridica la câteva sute de milioane de dolari americani, ceea ce face din această relație una de importanță strategică.

În dezvoltarea sistemelor telematice, Motorola combină excelența tehnologiei sale în domeniul electronicii auto incorporate, al sistemelor de comunicații fără fir și al tehnologiei de localizare prin satelit GPS. În plus, sistemele telematice dezvoltate de Motorola dispun de opțiuni tehnologice pentru aplicații ale viitorului, cum ar fi navigația prin Real Time Traffic Information (RTTI - Informații despre trafic în timp real), diagnosticarea și multimedia. Grație acestei excelențe multilaterale, Motorola oferă companiei BMW soluțiile telematice necesare pentru a răspunde necesităților conducătorilor de autoturisme BMW, nu numai în prezent, ci și în viitor.

"După mai bine de un deceniu în care am colaborat pentru realizarea celor mai luxoase sisteme telefonice hands-free și, mai recent, pentru dezvoltarea sistemelor telematice, suntem acum capabili să fructificăm experiența ambelor companii pentru a oferi conducătorilor de autoturisme BMW cele mai noi soluții în domeniul tehnologiei telematicii ", a declarat Marios Zenios, Prim Vicepreședinte și Director General al Grupului Motorola Automotive Communications & Electronic Systems (ACES).

Proiectată și perfecționată pentru mașinile Audi, Unitatea de Comunicații Telematice Motorola (TCU) servește drept gateway pentru sistemul de "infotainment" Audi. TCU le permite șoferilor să acceseze serviciile telematice speciale printr-un portal Audi și direct prin internet. Dezvoltarea sistemului de ,,infotainment" Audi include, de asemenea, folosirea soluțiilor de comunicații Motorola cu funcționalitate mărită bazată pe Java și MOST (Media Oriented System Transport).

În plus față de beneficiile unui telefon hands-free integrat, TCU oferă, în același timp, servicii internet și de telematică pe bază de tehnologii GPRS (General Packet Radio Services) și în bandă dublă GSM. Modemul integrat fără fir din TCU poate fi transformat pentru o folosire ulterioară ca variantă dotată cu UMTS. O interfață fără fir Bluetooth permite, de asemenea, schimbul de date dintre TCU și alte instrumente inteligente Bluetooth fără fir, cum ar fi Personal Digital Assistant (PDAs) și calculatoarele notebook.

"Suntem fericiți că AUDI AG va utiliza cele mai avansate soluții telematice de la Motorola", a spus Marios Zenios, Prim Vicepreședinte și Director General al Grupului Motorola Automotive Communications and Electronic Systems (ACES). "Viziunea telematică a companiei AUDI AG completează telematica și capacitățile electronice integrate asigurate de Motorola. Parteneriatul dintre Motorola și AUDI AG demonstrează implicarea companiei Motorola pentru a oferi tehnologie telematică superioară și pentru a asigura satisfacția conducătorului auto." - MC

Detalii la: www.motorola.com

 


PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2002 Agora Media.

[email protected]

LG - LifeŽs Good

www.agora.ro

deltafri

Concurs de Grafica Digitala si Web Design

www.agora.ro

www.agora.ro