Editorial
PC Magazine Romania, Septembrie 2001
Vara e ca iarna
Mihaela
Cârstea
Redactor șef
PC Magazine România
În mod normal, nu ar trebui să ne bucurăm de trecerea timpului, totuși acest
lucru se întâmplă inevitabil după ce am depășit o perioadă critică. În acest
moment mă aflu într-o astfel de situație, de a răsufla cu ușurare - uf, bine
c-a trecut și vara asta! - expresie ce indică în același timp și un ușor optimism
cu privire la ceea ce va urma să vie.
În afara perioadei concediului (dacă-l ai și dacă într-adevăr îl folosești
în mod plăcut), în rest este o catastrofă. Aerul în jurul tău fierbe. Nu-ți
găsești niciunde locul. Dacă n-ai aer condiționat, oftezi după el. Dacă ai,
te enervează suflarea lui rece, de obicei în ceafă sau în moalele capului, fără
să mai spunem că atunci când părăsești oaza de răcoare, infernul de afară ți
se pare și mai aprig. Ce să te mai mire atunci că nu te poți înțelege aproape
cu nimeni. Cei care au fost deja în concediu, se reintegrează cu dificultate,
cei care nu au fost, visează la el.
Și cum concediul nu-i ca vacanța, adică nu durează toată vara, trebuie găsite
resursele necesare pentru a și munci, și nu de unul singur, ci într-o normală
colaborare cu colegii, partenerii, clienții etc. Cumplită corvoadă! Fiecare
își are propriile experiențe, dar cum uneori te ajută și ale altora, mi-am propus
să vă împărtășesc câte ceva din ce se întâmplă într-o redacție (mai precis,
a noastră).
Să începem cu laboratorul. Colegii de aici își programează testele la începutul
anului, cu circa o lună și jumătate înainte de efectuarea lor, trimițând firmelor
invitațiile și condițiile de participare. De aici încolo mingea trece în terenul
celorlalți. Puțini sunt însă aceia care pricep din prima ce li se cere, trimit
produsele în condițiile în care le-au fost solicitate și în timp util. Mult
prea mulți însă așteaptă repetarea invitațiilor, aduc produsele cine știe de
unde, în condiții jenante. Cineva a venit cu un disc hard fierbinte, de-abia
scos dintr-un calculator (,,sunt fierbinte, testați-mă, apreciați-mă").
O reprezentanță a unei companii importante, nu-i dau numele (că mi-e mie rușine
s-o fac, nu mă bănuiți că-i din cauza reclamei, că nu e cazul) ne-a lăsat la
teste vreo trei luni o carcasă, nu-i pot zice calculator că-i lipseau câteva
elemente de amănunt - procesorul și memoria.
În general, firmele mai mici, românești, cele care nu-și permit să plătească
spații publicitare importante, sunt mai atente la modul de prezentare. Cei cu
conturile mari în bancă prețuiesc mai puțin testele publicațiilor de specialitate,
mai ales atunci când impresia artistică (reclama) e departe de cea tehnică (rezultatul
testelor). Ei, și mai există o categorie interesantă, cei care cred că orice
om are un preț și fac un studiu pe colegii noștri de la laborator.
Ghinion, orice regulă are și excepții.
Un alt gen de relații cu firmele o are departamentul de reclamă. Aici punctul
forte ar trebui să-l constituie contractul. Ce te faci însă când oamenii realizează
după câteva luni de la semnarea buclucașei hârtii că ei de fapt și-au dorit
altceva. De ce-au semnat atunci, te întrebi și îi întrebi. Dacă semnătura olografă
nu mai contează, oare va conta mai mult cea electronică sau ar trebui și o înregistrare
video în care părțile să-și prezinte punctele din contract?
Și, în fine, redactorii. Aci vine presiunea managerilor de comunicare cu presa,
care și-ar dori multiplicate în 2N exemplare (unde N=numărul de publicații existente
pe piață) conținutul comunicatelor trimise, precum și istorii romanțate ale
seminariilor organizate de ei, dacă se poate cu (și trebuie să se poată dacă
vreți reclamă!) lista completă de participanți cu funcțiile și organizațiile
pe care le reprezintă. Exagerez? Puțin. Informarea presei nu trebuie să conducă
neapărat și imediat la o transpunere către marele public. Ea trebuie privită
și ca un sprijin în informarea redactorilor, cu efecte în timp, nu doar de moment.
Apoi, un gen de informații se așteaptă cititorii să găsească într-o publicație
de afaceri și un altul într-una tehnică, de exemplu. Îmi este greu să înțeleg
de ce firme care de regulă nu scapă nici o ocazie să te acuze că nu ai scris
suficient despre preocupările și realizările lor, atunci când le soliciți o
informație, un punct de vedere, o propunere de colaborare uită să-ți trimită
măcar un banal mesaj - nu ne interesează sau poate altă dată, acum suntem ocupați
sau... Un simplu gest de politețe.
Ei, da, păcatul ăsta se regăsește și la case mai mari (atributul acesta este
discutabil). Cu toate că beneficiem de o informare regulată din partea MCTI,
lucru într-adevăr de apreciat, am constatat că și aici se dorește un canal de
informare unidirecțional. De exemplu, pe la jumătatea lunii iulie cineva a observat
că de pe situl ministerului a dispărut numele secretarului de stat pentru tehnologia
informației - Sabin Chiricescu (numai numele a fost șters nu și funcția). Normal,
am dorit să aflăm care este cauza. După străpungerea zidului de tăcere, ce a
durat vreo două săptămâni, s-a primit un răspuns prin care ni se spune că domnul
Chiricescu a ales calea sectorului privat, după care aflăm cu mândrie revoluționară
că ,,echipa MCTI lucrează în continuare și urmează strategia și direcțiile stabilite
de Minister încă de la înființarea acestuia, în ianuarie 2001. Prioritățile
din domeniul IT nu s-au schimbat și echipa Secretariatului de Stat pentru Tehnologia
Informației continuă să ducă la îndeplinire obiectivele Strategiei guvernamentale
în domeniul Tehnologiei Informației."
O fi vara de vină? Canicula? Sau mi s-a părut mie și... vara e ca iarna?
|