In direct - PC Magazine Romania, August 2001
Mai subțire, mai rapid, mai ieftin
MSI a anunțat lansarea pe piață a unei soluții "Slim PC", concepută
pentru procesoare AMD. MS - 6218 se bazează pe un cipset VIA KLE care suportă
un bus de 100/133 sau 200/266 MHz. Cu un design compact și atrăgător, MS - 6218
combină puterea procesoarelor AMD, Athlon și Duron, cu facilități multimedia
avansate, oferind o soluție optimă pentru birou, la un preț redus.
MS - 6218 are două sloturi DIMM și suportă până la 1 GB memorie. Deși are dimensiuni
reduse, este prevăzut cu floppy, CD-ROM și două porturi USB situate în partea
frontală a carcasei. Panoul din spatele carcasei este prevăzut, de asemenea,
cu porturi USB, porturi pentru tastatură, mouse și căști. Performanțele grafice
sunt remarcabile iar conexiunea la internet se realizează rapid datorită controller-ului
LAN integrat. - EAL
Detalii la: www.msicomputer.com
|