In direct - PC Magazine Romania, August 2001
Barricade, primul server industrial de stocare cu transfer în bandă largă
SMC Networks anunță primul server industrial de stocare cu transfer în bandă
largă. Soluția Barricade este destinată afacerilor mici și mijlocii, incluzând
totodată facilități tehnice care nu au fost disponibile până în prezent pentru
această piață: partajarea IP, securitate de tip firewall, server pentru listare
și un spațiu de stocare de 20 GB, acestea constituind numai câteva facilități
incluse în ultima realizare tehnologică de la SMC Networks.
Noul produs lansat face parte din apreciata familie de rutere de mare viteză
Barricade - vârful de serie al dispozitivelor de securitate, protecție și partajare
IP, produse SMC Networks care permit utilizatorilor să acceseze resursele internet
prin conectări ISDN, dial-up 56 K, modem de cablu sau chiar legături de tip
ADSL.
Serverul Barricade asigură utilizatorilor un spațiu suplimentar de stocare
prin LAN de 20 de GB, eliberând discurile hard ale stațiilor individuale de
lucru, constituindu-se astfel într-un server unic de date pentru utilizatorii
interconectați. Cele șapte porturi de 10/100 Mbps, alături de routerul încorporat
și de securitatea oferită de firewall-ul de tip NAT constituie tot atâtea argumente
în alegerea noului produs SMC. Fiind un produs ușor de instalat, serverul de
stocare Barricade înseamnă deci o soluție integrată pentru afacerile în creștere.
Adresele de LAN și IP sunt alocate automat, fiind de asemenea ușor de administrat
prin tabloul de configurare generat sub forma unei pagini de web.
Compania SMC Networks este specializată în furnizarea de soluții de conectivitate,
produsele sale constituind o excelentă gamă de dispozitive pentru afacerile
mici și mijlocii, ca și pentru rețelele private de tip SOHO. - EAL
Detalii la: www.smc-europe.com
|