Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuții   




Cartea de oaspeți   




Mesaje   





Agora   








Clic aici
PC Report - ultimul numar aparut


In direct - PC Magazine Romania, Iunie  2001

Ziua Comunicațiilor la CERF 2001

Z iua Comunicațiilor, ce a avut loc în data de 9 mai în cadrul CERF 2001 și care a fost moderată de Eugen Preotu, a avut rolul să vizualizeze integral segmentele societății informaționale, valorificând parteneriatul dintre sfera puterii și cea publică, în societatea civilă. Ultimele 4 ediții ale Zilei Comunicațiilor au condus la apariția unei hale dedicate telecomunicațiilor. Manifestarea a reunit și în acest an părerile unor lideri și experți din partea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Parlamentului și marilor companii TI&C, prin expuneri deosebit de interesante. Principalele obiective avute în vedere au urmărit continuitatea dezvoltării potențialului infrastructurilor alternative, lucru evidențiat și prin masiva prezență a reprezentanților celor 4 operatori de la MCTI, 5 operatori de la Ministerul Transporturilor, 4 operatori de la Ministerul Industriilor, 8 operatori MIL, alături de membri ai unor companii importante din domeniul TI&C, numărul total al participanților depășind 500.

În cuvântul său, Dan Nica - Ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, a prezentat perspectivele pieței de telecomunicații, subliniind rolul strategiei MCTI în implementarea societății informaționale și armonizării cadrului legislativ și instituțional cu acquisul comunitar. Domnia sa a subliniat o serie de realizări ale noului guvern în domeniul TI&C, printre care legea semnăturii electronice, menită să înlocuiască semnătura olografă și să fluidizeze tranzacțiile în noua economie digitală, și legea comerțului electronic, pe cale să fie aprobată. Ministrul a mai menționat intenția de a se crea primul portal gratuit de comerț electronic, imediat după apariția acestei legi. În ceea ce privește evoluția pieței de telecomunicații, au fost evidențiate creșterea numărului de abonați în telefonie fixă și mobilă, diversificarea serviciilor și tendințele de dezvoltare în domeniul infrastructurilor și tehnologiilor, de exemplu GPRS.

Referitor la competiția în telefonia mobilă, aceasta trebuie să fie urmată de o reală competiție în telefonia fixă, cifra optimă a competitorilor fiind, din experiențe anterioare - 5. O problemă importantă adusă în discuție a fost protecția datelor personale, considerată până acum ca fiind o barieră în calea integrării europene. Următorul pas în ceea ce privește legislația ar fi stabilirea unor principii clare și precise de interconectare și reglementări cu privire la modalitățile de desfășurare a serviciului universal.

În prezentarea sa, Varujan Pambuccian, Președintele Comisiei Parlamentare de Comunicații și Tehnologia Informației, a menționat dezvoltările impuse de cadrul de reglementări, directivele și recomandările europene în materie de legislație; el a prezentat intenția MCTI și a Comisiei Parlamentare de a pune în practică inițiativa ,,un PC pe familie" și nu numai atât, ci și posibilitatea practică de a folosi aceste calculatoare în rețea, lucru destul de anevoios în acest moment, din motive financiare. România a fost printre primele țări care au construit un calculator și a avut neîntrerupt producție de hard și de soft, deși după 1990 nu au mai existat pârghii din partea statului pentru dezvoltarea domeniului TI&C. Cu toate acestea, au existat firme care au avut o evoluție proprie și o dezvoltare foarte puternice, firme care pot schimba fața negativă a economiei.

Din partea Societății Naționale de RadioComunicații, prezentarea susținută de Gabriel Grecu a reprezentat o scurtă descriere a portofoliului de servicii al SNR: televiziunile naționale TVR1, TVR2, rețelele de radiodifuziune locale și naționale, sistemele de comunicații spațiale, Intelsat, Eutelsat, Inmarsat. SNR urmează să devină un important operator carrier, care să furnizeze fluxuri închiriate pentru tranzitul internațional și național.

Odată cu anul 1998 a început digitalizarea rețelei de radiocomunicații. În prezent există o rețea digitală SDH națională, cu 622 Mb/s și 1300 km, care leagă 11 dintre cele mai mari orașe ale țării și acoperă jumătate din populația țării. Rețeaua totală va avea 16.000 km și va fi una dintre cele mai mari din Europa, atât ca lungime cât și din punct de vedere al capacității. În 2001 s-au finalizat lucrările la magistrala 5 Timișoara - Oradea și s-a realizat securizarea primului inel pe suport radio. În luna mai 2001 urmează să se lanseze două fluxuri STM1 pentru legătura de cross-border între Oradea și Debrețin cu rețeaua operatorului omolog din Ungaria, Antena Ungaria. Rețeaua este în plină expansiune, în final vor exista 7 inele pe suport SDH și sisteme de transport pe radio relee digitale, menținând legătura cross-border cu Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova. De asemenea, se va realiza echiparea punctelor de drop insert.

Pentru a pune în valoare magistrala, nu numai prin închiriere, dar și pentru a fructifica licența națională pentru servicii de date wireless în banda 26 GHz, SNR va dezvolta rețeaua de acces pentru servicii de bandă largă în principalele orașe ale țării. La sfârșitul lunii mai, se va lansa un proiect pilot pentru orașul București, având două stații, la Palatul Telefoanelor și Stația Herăstrău.

Eugen Preotu,
Nicoleta Andronache
Agnor High Tech


Problemele comunicațiilor nu sunt deloc ușor de soluționat

Din tematica conferinței:

  1. Strategii TI&C, reglementare, demonopolizare - liberalizare și reglementare EU /RO, agenda globală 2001/2003, strategii de management, integrarea aplicațiilor, servicii extinse; parteneriatul instituțiilor publice și private, contribuția la dezvoltarea locală și regională.
  2. Infrastructuri de date, rețele wired/wireless, suport pentru servicii complete multimedia - Infrastructuri de date de mare viteză, comunicații mobile, media interactivă, e-learning, video/TV digital;
  3. 3G în comunicații mobile: HSCSD, GPRS, BLUETOOTH, CDMA, UMTS
  4. Economia internet, soluții e-business - evoluție tehnologică și economică, portaluri - oportunități on-line
  5. Management de securitate, priorități anti-fraudă - soluții și servicii de securitate, cadrul legal și acțiuni concrete

 


PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2002 Agora Media.

[email protected]

LG - LifeŽs Good

www.agora.ro

deltafri

Concurs de Grafica Digitala si Web Design

www.agora.ro

www.agora.ro