In direct - PC Magazine Romania, Aprilie 2001
Strategie comună CISCO - Omnilogic pentru dezvoltarea IMM-urilor
|
Un parteneriat de
succes: Cisco (Cristian Petrescu, SMB&Channel Manager) -
Omnilogic (Gabriel Marin, General Manager)
|
Competiţia în economia internet reprezintă un angajament strategic. Furnizarea
de servicii pentru clienţi sau vânzările pe Web implică crearea unui întreg
nou nivel ce trebuie să întrunească şi chiar să depăşească aşteptările clienţilor.
Compania Cisco Systems vine în sprijinul firmelor mici şi mijlocii (IMM) cu
soluţii de afaceri bazate pe internet. Obiectivele companiei pe termen mediu,
în această direcţie, spun multe despre atenţia acordată acestei categorii de
clienţi. Astfel, CISCO urmăreşte să:
- rămână numărul 1 pe piaţa IMM în zona EMEA
- crească la peste 70% gradul de penetrare al numelui său
- fie recunoscut ca expert internet
- fie recunoscut ca furnizor important
- realizeze majoritatea vânzărilor prin canalele sale de distribuţie
- aibă un coeficient de mulţumire a clienţilor de 4,5 (pe o scară de la 1
la 5)
Pentru realizarea acestor obiective este necesară o reţea de parteneri şi reselleri
foarte bine organizată şi pregătită. De aceea întâlnirile cu partenerii locali
- cum a fost cea din 28 februarie a.c. organizată de Cisco Systems România împreună
cu Omnilogic, distribuitorul său naţional pentru România şi Republica Moldova
- sunt foarte importante. Întâlnirea amintită a fost un excelent prilej de aflare
a ultimelor noutăţi oferite de CISCO, de împărtăşire a experienţelor proprii
(cum a fost studiul de caz de la reţeaua Metro, prezentat de Attila Balog de
la Caro Comp), de dezbatere a oportunităţilor existente pe piaţa IMM-urilor.
"Considerăm că investiţia în dezvoltarea unei reţele de parteneri şi reselleri
bine pregătiţi reprezintă o prioritate pentru noi" - declara cu prilejul acestei
intâlniri Cristian Petrescu, SMB&Channel Manager al Cisco Systems România.
,,Partenerii şi resellerii Cisco reprezintă un element deosebit de important
în asigurarea gradului de satisfacţie al clienţilor şi pentru succesul soluţiilor
de reţea Cisco".
Omnilogic contribuie la dezvoltarea activităţii desfăşurate de resellerii Cisco,
ce acţionează în sectorul IMM, prin: consultanţă, suport tehnic pre vânzare
şi post vânzare, termeni şi facilităţi atractive de colaborare comercială, instruire.
- MC
Detalii la: www.cisco.com/
public/Partner_root.shtml
|