In direct - PC Magazine Romania, Decembrie 2001
eEurope- între tehnic și politic
|
Peter
Löschel, SBS
|
Activitățile organizate de partidele din opoziție sunt mai puțin vizibile
marelui public, mai ales dacă ele nu se adresează direct sferei politicului.
Nu este cazul liberalilor, pentru care infrastructura informatică și de comunicații
este considerată ca deosebit de importantă pentru mediul de afaceri, dezvoltarea
acesteia trebuind să fie susținută nu numai ca propagandă politică. În sprijinul
acestei afirmații se află și seminarul "eRomania - Potențiale și perspective",
ce a avut loc la Sinaia în perioada 26 - 28 octombrie, în organizarea Fundației
Friedrich Naumann și a Institutului de Studii Liberale din cadrul Asociației
Române pentru Libertate și Dezvoltare. Au fost prezente față în față două generații,
cea a tinerilor liberali, în marea majoritate studenți, și cea a persoanelor
cu experiență din mediul universitar și de afaceri: Sergiu Iliescu, profesor
la UPB, Peter Löschel, director regional al Siemens Business Services, Wolfgang
John, consilier al Fundației Friedrich Naumann, Călin Graur, director SBS, Șerban
Stănescu, director executiv al Asociației Române pentru Libertate și Dezvoltare.
Dialogul a fost benefic pentru toți participanții, pentru că, în general, s-a
înțeles că participarea eficientă la un astfel de eveniment nu înseamnă a te
asculta pe tine, ci în special a-i asculta pe ceilalți.
Cercetarea și învățământul
Analizând situația cercetării în România, profesorul Iliescu crede că ar fi
normal ca activitatea institutelor de cercetare să fie strâns legată de universități,
așa cum se întâmplă cu rezultate bune în alte țări.
Universitățile de la noi trec în prezent printr-o perioadă de reanalizare a
activității, studiindu-se posibilitatea implementării conceptului de universitate-întreprindere
ca unitate de sine stătătoare, aceasta însemnând că trebuie să devină ofertant
pe piața publică, să-și ofere serviciile și să facă rost de fonduri pentru realizarea
unor laboratoare de cercetare de înaltă performanță și, nu în ultimul rând,
pentru remunerarea cadrelor didactice.
Posibilitatea de a lucra cu tehnologii noi și un salariu la nivelul industriei
private ar putea constitui motivații serioase pentru reducerea emigrării absolvenților
din învățământul de profil. Primi pași s-au făcut în această direcție prin parteneriatele
cu firmele din sectorul privat. S-au făcut unele progrese și în colaborarea
universitară la nivel internațional, România fiind inclusă în programul european
de credite transferabile. S-ar fi putut face și mai mult prin RoEduNet, dar
aici problema banilor s-a dovenit imposibil de soluționat.
|
Dialog
între generații: Prof. Sergiu Iliescu, UPB, și Dan Iliescu, fundația F.
Naumann
|
Mediul de afaceri
O deosebit de interesantă prelegere despre economia pe internet a susținut reprezentantul
regional al Siemens Business Services, Peter Löschel. S-a vorbit mult, s-a scris
mult despre acest subiect și totuși orice nouă prezentare poate aduce elemente
noi. Iată câteva dintre ideile pe care vi le propun ca teme de meditație: Diferența
dintre România și alte țări o reprezintă tipul necesităților populației, cerința
pieței atrage dezvoltarea diferitelor facilități. Piața se definește singură.
În faza de început, până în 2000, eBusiness-ul era un tip de afaceri de tip
"push", în care firmele își focalizau activitatea pe interesele proprii; a urmat
o perioadă de dezamăgiri și falimente, urmată de o reorientare spe afacerile
de tip "pull", în care politica firmelor se construiește în funcție de necesitățile
pieței. Strategia de afaceri digitale este similară jocului de Tetris. Factorii
de decizie politici trebuie să conștientizeze beneficiile pe plan administrativ,
economic, social, politic ale implementării societății informatizate.
Răspundem cerințelor planului eEurope+
Greu de răspuns la o asemenea întrebare. Participanții la seminarul de la Sinaia
și-au propus să continue dezbaterile într-un forum găzduit de situl www.pnl.ro..
Liberalizarea pieței telecomunicațiilor este percepută ca un important moment
de cotitură, de care trebuie din plin și imediat profitat. Incontestabil s-au
făcut pași înainte, dar mai sunt încă destule de făcut în special în privința
educării populației și a schimbării mentalităților și aceasta pare tot mai evident
că nu se poate realiza decât odată cu schimbarea generațiilor. - MC
|