Legislaţie - PC Magazine Romania, Noiembrie  2001

Despre publicitate pe internet

Av. DragoŞ Marinescu

Ce înseamnă publicitate pe internet? În ce măsură anunţurile publicitare sau paginile web ce promovează produse şi servicii se supun vreunor reglementări legale? Sau, mai exact, există astfel de norme? Avem implicaţii juridice în cazul publicităţii pe internet?

Pentru început, să încercăm să precizăm cadrul legal în care ne aflăm.

În România, reglementarea publicităţii se vrea exhaustivă, existând preocupări mai vechi în acest sens; vezi, bunăoară, Hotărârea din 1971 a Consiliului de Miniştri (denumire tradiţională a Guvernului la care, din păcate, s-a renunţat) care se referea la cheltuielile de reclamă comercială. Mai recent, o definiţie parţială a publicităţii apare în decizia din 2000 a Consiliului Naţional al Audiovizualului privind adoptarea normelor obligatorii pentru publicitate, teleshopping şi sponsorizare în domeniul audiovizualului. Astfel, "publicitate audiovizuală înseamnă orice formă de mesaj difuzat prin mijloace de comunicare audiovizuală, pe bază de contract, în schimbul unei sume de bani, al unui serviciu echivalent sau al altor valori mobile ori imobile, în scopul de a promova numele, marca, imaginea, activitatea, produsele sau serviciile unui agent economic". Lăsând deoparte faptul că noţiunea de agent economic, oricât de cuprinzătoare ar părea, are totuşi limitele ei, să reţinem obligativitatea încheierii unui contract între beneficiar şi prestatorul serviciului de publicitate. Poate fi acest contract unul implicit, precum cel încheiat între călător şi transportul public, sau este nevoie de o formă scrisă? Înclinăm către a doua variantă, cu atât mai mult cu cât pe aceasta o cere şi fiscul. Este de menţionat că această definiţie se limitează la posturile de radio şi de televiziune, nefiind incluse presa scrisă, publicitatea out-door (panotaj) şi internetul. În fine, legea nr. 148 din 2000 privind publicitatea o defineşte pe aceasta drept fiind "orice formă de prezentare a unei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste, având ca scop promovarea vânzării de bunuri şi servicii, de drepturi şi obligaţii". Această definiţie pare mai cuprinzătoare, dar nu este: deşi ea elimină obligativitatea contractului, defineşte ca unic scop al publicităţii promovarea vânzării. Să însemne asta că publicitatea nu poate fi folosită în scopuri nelucrative? Şi, mai ales, cum poţi vinde o obligaţie?!

Să vedem ce se întâmplă în Statele Unite, punct de referinţă în legislaţia despre internet, în privinţa publicităţii on-line? Anunţurile publicitare sunt asimilate publicaţiilor (tipăriturilor), iar societăţile care (îşi) fac reclamă pe internet sunt la rându-le asimilate editorilor. Aceeaşi soartă o împărtăşesc şi furnizorii de servicii de internet care acceptă să insereze un anunţ publicitar - până la un punct, aceştia pot fi ţinuţi responsabili de conţinutul anunţului respectiv. Pe cale de consecinţă, prevederile legale privind calomnia, concurenţa neloială sau alte infracţiuni care pot fi comise în scris se aplică mutatis mutandis în cazul publicităţii on-line.

Situaţia din Lumea Nouă poate fi extinsă şi la noi, cu atât cu cât jurisprudenţa este abia la început în acest domeniu. Având, deci, în vedere riscul răspunderii civile sau penale pentru publicarea/găzduirea anunţurilor publicitare pe internet, două sunt aspectele care trebuie avute în vedere: 1) anunţurile publicitare trebuie să fie "curate" din punct de vedere legal şi 2) comanditarul anunţului publicitar trebuie să îşi asume obligaţia de a suporta consecinţele juridice ale publicării, inclusiv obligaţia de dezdăunare în cazul provocării unui prejudiciu.

1) În privinţa primului aspect, sunt de reţinut - printre altele - prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 care sancţionează discriminarea. Prin discriminare, textul de lege înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex sau orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Dacă vă aduceţi aminte de anunţurile matrimoniale din 1990 în care erau căutate "doamne intelectuale, exclus feseniste" sau de anunţurile de tipul "intrare discotecă, exclus romi", să ştiţi că acestea sunt (sau ar trebui să fie) de domeniul trecutului. Publicarea unor asemenea anunţuri antrenează astăzi răspunderea contravenţională sau chiar penală. A cui? Ei bine, în primul rând a autorului, dar în subsidiar şi pe cea a editorului, înţelegând prin editor atât casa de editură, ziarul, compania de panotaj sau un ISP. Sfatul nostru este să nu credeţi că inserarea unei clauze de exonerare de răspundere de genul "noi suntem doar gazde, musafirul (autorul) răspunde" acoperă în întregime pe cel care o inserează. Iată de ce ar fi de dorit ca, înainte de a încerca să captezi atenţia cu un anunţ publicitar, riscurile juridice ale unui asemenea demers să fie reduse la minimum. La urma urmei, orice avocat îţi va spune că este mai ieftin să îl plăteşti pe el decât să suporţi un proces.