In direct - PC Magazine Romania, Noiembrie 2001
Obiective ambițioase
Sony Ericsson Mobile Communications a devenit operativă începând cu 1 octombrie
2001. Noua companie se numește din acest moment Sony Ericsson și își propune
să devină în cinci ani numărul unu pe piața produselor multimedia mobile.
"Sunt mândru să anunț că am primit aprobarea finală de la Comisia Europeană
și de la celelalte autorități implicate în luarea acestei decizii", a declarat
Katsumi Ihara, președintele companiei. "La ora actuală avem 3500 de angajați
și suntem nerăbdători să creăm o companie solidă și să lansăm primele noastre
produse începând de anul următor".
Pe 28 august 2001, companiile Ericsson și Sony au semnat un acord pentru a
pune bazele unei noi companii, Sony Ericsson Mobile Communications, un joint-venture,
împărțit în părți egale de cele două firme. Produsele Sony Ericsson se vor adresa
celor care apreciază facilitățile pe care le oferă tehnologiile mobile de ultimă
oră, încorporând în viitoarele dispozitive mobile cele mai noi descoperiri din
domeniu.
Sediul central al companiei este la Londra, iar cei 3500 de angajați "împrăștiați"
pe tot globul lucrează în cercetare, dezvoltare, design, vânzări, marketing,
distribuție și suport. - EAL
Detalii la: www.sonyericssonmobile.com
|