In direct - PC Magazine Romania, Noiembrie 2001
Xerox anunță o nouă tehnologie digitală color de mare productivitate
Corporația Xerox a lansat presa digitală color Xerox DocuColor iGen3, care
înglobează o tehnologie ce va revoluționa industria tipăriturilor digitale de
mare productivitate, va deschide noi oportunități de piață și va crește productivitatea
și profitabilitatea.
Cunoscută anterior sub numele codificat FutureColor, noua tehnologie este rezultatul
unei investiții de 1 ml.$ în cercetare și dezvoltare, care a dus și la apariția
a peste 300 de patente. DocuColor iGen3 imprimă cu o viteză de 6.000 imagini/oră,
la o calitate comparabilă cu tiparul clasic, cu posibilitatea de personalizare
și la costuri reduse.
Xerox DocuColor iGen3 a fost prezentata în cadrul târgului Print01, organizat
la Chicago în luna septembrie și va fi disponibilă pe piața europeană începând
cu luna iulie a anului viitor.
Un studiu de piață realizat în SUA de compania CAP Ventures estimează că piața
tipăriturilor color la cerere va crește cu 18% pe an, ajungând la aproape 32
mld.$ în 2005. Un alt studiu, realizat de compania Strategies for Management
estimează că 78% din comenzile offset în policromie sunt pentru tiraje de până
la 5.000 de exemplare. Aceasta este piața pe care Xerox o vizează pentru DocuColor
iGen3: tiraje mici, diversificate.
La baza noului sistem se află patentul Xerox SmartPress Technology, o tehnologie
de generația a treia care funcționează pe bază de cerneală uscată microfină
(toner), astfel încât se tipăresc documente al căror colorit este constant.
Ceea ce face posibile aceste progrese sunt 85 de microprocesoare și 5 mil. de
rânduri de coduri de programare.
DocuColor iGen3 este modular și proiectat pentru a fi compatibil cu principalele
sisteme de pre-press. El va fi susținut de două interfețe digitale: platforma
Spire de la CreoScitex pentru managementul avansat al culorii și Xerox DocuSP
Server pentru procese de lucru. - DȘ
Detalii la: www.xerox.com
|