In direct - PC Magazine Romania, Octombrie 2001
Imagini
mai clare cu PowerShot G2
Canon a lansat recent o nouă cameră digitală performantă. Cu PowerShot G2
se obțin imagini de înaltă calitate, camera utilizând cel mai recent CCD de
4 Megapixeli. Un obiectiv de înaltă rezoluție, zoom optic de 3x, interval redus
al diafragmei, modul Canon RAW de înregistrare a imaginii, oferit ca alternativă
la comprimarea JPEG, un nou procesor al semnalului digital și un filtru RGB,
fac din PowerShot G2 un aparat de referință în industria fotografică.
Sistemului de focalizare automată, cu trei puncte de măsură, care pot fi selectate
alternativ, în funcție de situație, asigură un control precis al imaginii.
Funcția histogramă pentru evaluarea imaginii îi permite fotografului să observe
dacă o imagine este expusă corect. Indicarea din timp a excesului de lumină
sau întuneric permite modificarea reglajelor expunerii pentru a obține un rezultat
optim. Histograma este afișată pe monitorul LCD, care se rotește pentru a permite
obținerea unghiului de vizualizare cel mai comod.
PowerShot G2 consumă mult mai puțin curent decât predecesorii săi, ceea ce
înseamnă că se pot realiza mai multe fotografii cu aceeași baterie.
Este posibilă memorarea rapidă și simplă a imaginilor pe carduri Compact Flash
tip II, capacitatea memoriei fiind de până la 1 GB. Utilizatorii pot înregistra
sute de imagini înainte de a le transfera în computer prin intermediul conexiunii
USB.
Camera este compatibilă cu printerul de carduri Canon CP-10, care realizează
în câteva secunde imagini color de dimensiunea unei cărți de credit.
PowerShot G2 va fi livrată cu drivere atât pentru PC cât și pentru MAC. Dintre
accesoriile opționale se remarcă gamă de blițuri Canon Speedlite EX care permit
captarea imaginilor în condiții de lumină extrem de slabă. - EAL
Detalii la: www.canon.com
|