Agora
Media
Libraria Byblos



AgoraNews  





PC Magazine Ro  




NET Report   




Ginfo   




agora ON line   





PC Concrete   





Liste de discuții   




Cartea de oaspeți   




Mesaje   





Agora   








Clic aici
PC Report - ultimul numar aparut


Tehnologii - PC Magazine Romania, Octombrie  2001

Despre siliciu și nu numai în inima Văii Siliciului - ITANIUM, prima platformă pe 64 de biți

Mihaela Cârstea

Mașinile Itanium nu sunt prea numeroase în acest moment, dar pentru 2005, Aberdeen Group estimează că 40% din servere vor fi bazate pe aceste microprocesoare.

Chiar dacă mai există procesoare pe 64 de biți, cum ar fi cele RISC sau chiar unele incluse în binecunoscuta consolă de jocuri video Ninetendo, noul cip Intel este primul cip de acest fel pentru servere și stații de lucru, la un preț relativ scăzut.

Destinat folosirii în serverele organizaționale și în stațiile de lucru de înalt nivel, Itanium este diferit de orice alt procesor Intel construit vreodată. În loc să fie refolosit setul de instrucțiuni x86, utilizat în cipurile Intel de la lansarea lui 386 în anul 1985, compania a proiectat procesorul Itanium în jurul unui set de instrucțiuni pe 64 de biți, complet nou, cunoscut sub numele de IA-64.

În linii mari, IA-64 permite folosirea registrelor pe 64 de biți și adresarea datelor pe 64 de biți. Principalul avantaj al acestei arhitecturi constă în faptul că, datorită abilității sale de utilizare a 64 de biți pentru fiecare adresă de memorie (față de 32 de biți până acum), el poate teoretic să folosească 264 biți de memorie (18 miliarde de GB sau 18 exaocteți). Totuși Itanium nu poate administra încă atât de multă memorie, rezumându-se pentru moment la 16 TB (teraocteți). (Cipurile pe 32 de biți erau limitate la 4 GB). Când un cip are atâta memorie la dispoziția sa, el poate gestiona mai bine cantitățile mari de date manipulate, de exemplu, de data mining.

Software-ul de azi pe 32 de biți va rula pe Itanium, dar o astfel de aplicație nu va putea beneficia complet de avantajele noii arhitecturi deoarece nu este proiectată să o facă. Specialiștii de la Intel recomandă recompilarea aplicațiilor mari ce vor rula pe sisteme Itanium.
Pentru a obține maximum de beneficii din noua platformă, dezvoltatorii de software și utilizatorii trebuie să cheltuiască timp și bani care nu erau necesari atunci când au fost introduse cipuri de tipul Pentium 4 sau AMD Athlon. Nu e cazul însă să intrați în panică.

Recompilarea unei aplicații pentru Itanium nu e atât de dificilă dacă e bine scris codul său sursă.

Și odată ce ați realizat tranziția la noua platformă, beneficiile potențiale sunt mult mai mari decât ar fi fost cu Pentium 4 sau Athlon.

Procesorul Itanium poate folosi de 4000 de ori mai mult spațiu de memorie decât cipurile x86 existente și, datorită noii tehnologii EPIC (Explicitly Paralle Instruction Computing) - ce permite procesarea mai multor instrucțiuni în același timp, Itanium este capabil de nivele mult superioare de performanță.

Procesorul Itanium a prins viață cu peste 7 ani în urmă când companiile Intel și Hewlett-Packard au hotărât să realizeze împreună un cip care să depășească performanțele procesoarelor RISC (Reduced Instruction-set Computing) - Alpha, MIPS și SPARC și să domine piața serverelor și stațiilor de lucru de nivel înalt. Analizând limitările cipurilor RISC și CISC (Complex Instruction-set Computing), folosite de familia de procesoare Pentium, cele două companii au realizat un nou procesor, al cărui nume de cod era Merced, bazându-se pe un set de instrucțiuni complet nou.

Mai multe linii de asamblare
Rezultatul final este IA-64 și tehnologia sa EPIC care permite unui cip să prelucreze mai multe instrucțiuni în paralel. Jason Waxman, director de marketing la Intel, explică conceptul EPIC comparând microprocesarea cu o linie obișnuită de asamblare. "În loc să creștem viteza liniei de asamblare, am folosit EPIC pentru a pune mai multe linii de asamblare în același cip" - spune el.

Cipurile existente pot executa ocazional mai multe instrucțiuni în paralel, dar cipurile înseși folosesc de regulă resurse valoroase pentru a decide care instrucțiuni sunt potrivite a fi prelucrate în paralel. Cu EPIC, compilatoarele software iau aceste decizii din timp iar codul ajunge la procesor preformatat pentru mai multe linii de asamblare. "Compilatorul devine inteligența din spatele procesorului prin planificarea resurselor", spune Krewell, analist la MicroDesign Resources. "În trecut, hardul trebuia să controleze această inteligență". Compilatorul nu numai că îi indică cipului ce trebuie să facă dar și cum să facă, asigurând execuția mai multor activități în paralel.
IA-64 folosește de asemenea "predicația" (ștergerea ramificațiilor din cod, îmbunătățind nivelul de paralelism) și "speculația datelor" (pentru a anticipa de ce date va avea nevoie o instrucțiune, limitând timpii de așteptare ai procesorului și latența memoriei).

Este inclus un număr imens de registre - 128 pentru întregi și 128 pentru virgula mobilă - reducând numărul de ori când cipul este forțat să acceseze memoria.

Inițial, s-a dorit ca Merced să prezinte lumii arhitectura IA-64 la mijlocul anului 1999, dar - cum se întâmplă adesea cu microprocesoarele de înaltă tehnologie - debutul a fost mult întârziat. "Construirea unui procesor din clasa mainframe este ca un dejun pe Lună"., explică Krewell. "Este un proiect atât de mare și de complex, încât e previzibilă întârzierea sa".

Disponibilitatea microprocesorului a fost anunțată în luna mai anul acesta, numele primit fiind Itanium. Capsula cipului include 32 k cache de nivel 1 și 96 k cache de nivel 2. Cipul Itanium este situat într-o casetă - în mod similar cu procesoarele Intel Xeon - în care se află 2 sau 4 MB de cache de nivel 3 ce rulează în tandem cu ceasul principal al procesorului. În prezent, cipul este disponibil la 733 și 800 MHz, este folosit cu cipsetul 460GX și folosește un bus la 266 MHz, oferind o lățime de bandă de 2,1 GBps.

Fiind primul cip IA-64, Itanium nu acoperă întregul potențial al platformei, dar depășește procesoarele RISC. Evaluări concludente privind performanțele comparative nu există deocamdată, deoarece aplicațiile portate pe noua arhitectură sunt în curs de realizare. Laboratorul PC Magazine din SUA face diverse teste dar nu a ajuns încă la concluzii finale.

Pentru e-commerce, testele realizate de Intel privind performanțele de securitate SSL și OLTP (Online Tranzaction Processing) au arătat că Itanium a fost mai rapid decât cipurile UltraSPARC configurate similar. În tranzacțiile pe secundă pe Web, un Itanium la 800 MHz a fost de 6 ori mai rapid decât un UltraSPARC II/400 configurat similar.

În privința procesării tranzacțiilor online, Itanium/800 a fost cu aproximativ 30% mai rapid decât un UltraSPARC III/750 MHz. Pe Linpack 1000, un test de calcul care măsoară performanța virgulei mobile pentru calcule tehnice, performanțele s-au arătat și de astă dată mai bune, fiind de două ori superioare unui UltraSPARC III/750. În testul STREAM, ce evaluează lățimea de bandă a memoriei sistemului, Itanium a înregistrat 60% peste același UltraSPARC III/750.

Aceste rezultate provenind însă din sursă Intel, așteptăm să vedem ce vor demonstra și testele efectuate de laboratoarele independente.

Un prim test efectuat de laboratorul PC Magazine din SUA pe un server Dell PowerEdge 7150 cu patru procesoare a relevat rezultate apropiate. Pentru ca ele să fie însă concludente este nevoie de mai multe platforme de testare care să utilizeze multe aplicații diferite.

 


PC Magazine Ro | CD ROM | Redactia | Abonamente | CautareArhive

Copyright © 1999-2002 Agora Media.

[email protected]

LG - LifeŽs Good

www.agora.ro

deltafri

www.agora.ro

www.agora.ro

www.agora.ro