Un nou segment de piaţă vizat de Ericsson
Ericsson este unul dintre principalii furnizori din industria comunicaţiilor
de voce şi date, oferind atât soluţii avansate cât şi echipamente moderne de
comunicaţii pentru reţelele mobile şi fixe. De curând, Ericsson România a lansat
pe piaţă un nou telefon. Cu designul său deosebit, noul Ericsson T20 a fost
creat special pentru tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani, care doresc ca
telefonul lor să arate la fel de deosebit ca şi ei - aşadar un telefon gândit
să devină cel mai interesant accesoriu de oraş.
T20 oferă o serie întreagă de caracteristici tehnice indispensabile şi este
primul telefon care dispune de o metodă nouă de a măsura timpul. Este vorba
despre Swatch Internet time - un singur fus orar global, care împarte ziua în
1000 de "beats", ideal pentru utilizatorii internet.
Printre facilităţile oferite de telefonul T20 se numără şi un browser WAP,
care permite conectarea la internet şi acces la situri de web special create
pentru utilizatorii de telefoane mobile. De asemenea, T20 este compatibil cu
cele mai noi accesorii Ericsson pentru amatorii de muzică - Player-ul MP3 şi
FM Radio. T20 a fost creat pentru a lucra şi cu Ericsson Chatboard - o tastatură
portabilă care simplifică scrierea mesajelor SMS şi a mesajelor e-mail. - BS
Detalii la www.ericsson.ro
|