Editorial PC Magazine Romania, Februarie 2000
Revista
Cultura informatica joaca un rol important in dezvoltarea actuala a unei
tari, dar pentru realizarea ei este necesara asigurarea unor conditii de propagare
a cunostintelor specifice in randul unui procent cat mai mare din populatie.
Aceasta necesita insa intelegerea fenomenului la nivel inalt, timp, mijloace
financiare.
Pana in 1990, in Romania nu se tipareau carti de profil si nici documentatii,
ele erau aduse in numar mic si circulau copii din ce in ce mai ilizibile, despre
reviste sau emisiuni radio sau TV dedicate nici nu se punea problema, Internet
nici atat. În consecinta, in afara celor care lucrau in domeniu nu prea erau
multi care sa stie la ce serveste calculatorul. În ultimul deceniu, incet, incet,
a inceput sa se ridice valul de ceata, dar educatia informationala trebuie sa
fie o permanenta, pentru ca fiecare noua generatie are nevoie de instruire,
iar domeniul evolueaza intr-un ritm foarte alert. Mijloacele de informare sunt
variate, poate nu si suficiente, dar principalul element de frana in instruire,
in special a celor ce nu lucreaza in domeniu, il constituie mijloacele reduse
financiare. Și atunci, unul dintre criteriile importante de selectie a unei
publicatii sau a unei carti de exemplu, il reprezinta pretul, nu neaparat gradul
in care ar putea satisface nevoile de cunoastere. Tocmai din aceasta cauza,
unii si-ar dori sa invete sa foloseasca un produs doar citind o revista, care
este mult mai ieftina decat o carte. Ori scopul unei reviste nu este nici pe
departe acesta. Într-o revista, cititorul trebuie sa gaseasca informatii despre
noutatile din domeniu, despre tendinte, implementari, sfaturi, opinii, recomandari
ale unor persoane avizate, studii comparative, preturi, rezultate ale unor studii
de piata etc. intr-un cuvant elemente care sa le formeze o imagine globala
asupra unui anumit domeniu, o sursa orientativa pentru cercetari mai aprofundate,
pentru nise bine precizate de interes.
O revista de specialitate nu se adreseaza oricui, pentru ca limbajul, alegerea
subiectelor si a gradului de detaliere trebuie sa fie adaptate cat mai bine
publicului tinta ales. Unui incepator trebuie sa-i oferi informatii simple,
cat mai generale, fara detalii tehnice complicate, pentru ca altfel isi va pierde
interesul si va abandona incercarea de a se apropia si de a intelege ceva din
acest domeniu. Celor care doresc sa aiba calculator dar n-au resursele financiare
necesare, degeaba le prezinti concepte sofisticate, lor le trebuie recomandari
pentru achizitia de componente ieftine, eventual cu un raport pret/performanta
acceptabil, dar in care pretul ramane esential. Managerului trebuie sa-i prezinti
studii comparative, noutati, studii de caz, informatii care sa-l ajute sa ia
cele mai optime decizii in cazul sau particular. Specialistul ar trebui sa gaseasca
altceva decat ce poate afla din documentatii, carti, Internet solutii, sfaturi,
exemple, studii comparative, puncte de vedere, tendinte, sinteze.
Aprecierea calitatii continutului unei reviste este in buna masura un element
subiectiv. Cititorul trebuie sa cumpere ceea ce i se potriveste mai bine ca
nivel de cunostinte si ca domeniu de interes.
Unde se situeaza PC Magazine Romania din acest punct de vedere? La nivelul
celor care au depasit faza inceputului, celor familiarizati cu domeniul tehnologiei
informatiei si comunicatiilor, celor care trebuie sa ia decizii in cunostinta
de cauza, celor care doresc sa fie la curent cu ultimele noutati dar si cu ceea
ce urmeaza sa se intample in viitorul apropiat sau mai indepartat. PC Magazine
Romania este o publicatie complexa ce se prezinta pe trei medii diverse hartie,
CD-ROM, web -, incercand sa se foloseasca de specificul fiecaruia si oferind
cititorului o gama bogata si variata de informatii ce se completeaza intre ele.
Daca revista asigura informatie scrisa, utilizabila oricand si oriunde, la care
se poate reveni oricand se doreste, CD-ROM-ul ofera componenta practica prin
programele pe care le contine, iar situl web (www .pcmagazine.ro) interactivitatea,
mentinerea unui grad de actualitate ridicat, o posibilitate de conectare imediata
cu alte surse de informare.
Nu in ultimul rand, este important faptul ca PC Magazine Romania este o revista
publicata sub licenta Ziff-Davis (ZD), aceasta fiind una dintre cele mai importante
companii media si de marketing din lume, dedicata in special tehnologiilor informatice
si internetului. PC Magazine este publicatia din domeniul informaticii cu cea
mai mare audienta in intreaga lume, autoritatea sa fiind in stransa legatura
cu seriozitatea si impartialitatea testelor realizate in laboratoarele ZD. Pe
rezultatele acestor teste se bazeaza prezentarile si evaluarile publicate, astfel
incat cititorii revistei dispun de un ghid - mereu actual pe baza caruia se
pot orienta intr-o piata extrem de dinamica.
PC Magazine Romania a ajuns la numarul 14, reusind ca intr-un singur an sa
devina pentru multi REVISTA de care au nevoie.
|