Bilanţul

Iată deci o încercare de bilanţ a activităţii acestei agenţii realizate de primul său preşedinte - Sergiu Stelian Iliescu.

Î n zona guvernamentală sau executivă sunt din februarie 1997. Am fost iniţial director general la Comisia Naţională de Informatică (CNI) - organul abilitat al Guvernului pentru ca să gireze toate problemele de informatică în administraţia publică centrală şi locală, şi nu numai, - şi apoi, din 23 august 1998, preşedintele CNI. După restructurarea Guvernului Radu Vasile din decembrie 1998, odată cu înfiinţarea (la 1 ianuarie 1999) Agenţiei Naţionale pentru Comunicaţii şi Informatică, am fost numit preşedintele acesteia.

Un început plin de speranţe

Când am venit la Comisia Naţională de Informatică am prezentat guvernului un mic plan de bătaie pentru ceea ce doream să fac, plan care era tributar unor informaţii lacunare pe care le aveam în momentul acela. Este mare diferenţă între ceea ce credeam în acel moment că vom putea face şi realitatea anilor ce au urmat.

Împreună cu colegii s-a reuşit în acea perioadă să se facă o primă aplicaţie informatică de înalt nivel şi ştiinţific şi tehnic în clădirea Guvernului României. Beneficiindu-se de un fond de aproximativ o sută de mii de dolari de la PNUD s-a făcut o cablare structurată a clădirii Guvernului, era prima cablare structurată care cuprindea două backbone-uri laterale de fibră optică şi apoi cablu obişnuit. Implementarea s-a bazat pe echipamente de ultimă oră. Se avea în vedere achiziţia unei ferme de servere (deci nu fiecare compartiment cu serverul lui) şi posibilitatea de reconfigurare a reţelei la orice moment, dacă acest lucru se cerea. Pe lângă banii aceştia care au fost investiţi în cablare ar fi fost normal, ulterior, să se investească nişte bani şi în echipamente şi în soft sau, mai bine zis, să se reactualizeze proiectul director al guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat după cunoştinţa mea. De ce zic că era nevoie? Pentru că imediat după ce s-a dat în exploatare reţeaua, s-au făcut câteva aplicaţii demonstrative, cum ar fi cea de circulaţie electronică a documentelor şi s-a constat că se făceau nişte bucle din acelaşi punct de decizie, care trebuiau să fie eliminate. Din păcate, nici până acuma această circulaţie electronică a documentelor nu s-a realizat.

S-au făcut totuşi câţiva paşi importanţi în perioada CNI. De exemplu, am reuşit să introducem câteva elemente legate de tehnologia informaţiei în actul normativ care privea răspunderile conducătorilor de ministere sau de agenţii, în sensul că aceştia, pe lângă alte obligaţii, trebuiau să răspundă efectiv de probleme de strategie privind politica de informatizare a instituţiei respective. Apoi, am reuşit să obţinem ca fiecare minister să aibă un compartiment (departament, birou, sector) de informatică, care să se ocupe numai de politici şi strategii. Tot ce era problemă de deservire a unei reţele de service ş.a.m.d. trebuia să fie outsourcing. Aceste directive au fost implementate chiar şi în clădirea Guvernului.

Tot în perioada CNI-ului s-a reuşit să se semneze nişte parteneriate strategice cu principalele mari firme de soft sau hard care, direct sau indirect, au dus la realizarea unor sisteme pilot în diverse zone, care s-au constituit ca puncte de referinţă pentru eventuale dezvoltări ulterioare.

În acea perioadă, am reuşit să dăm şi nişte avize de proiecte directoare, ceea ce arăta că lumea începuse să se disciplineze din acest punct de vedere, răspundeau comandamentului important al nostru - supervizarea coerenţei sistemelor informatice pentru ca ele să poată să comunice la un moment dat.

O minune nu ţine la nesfârŞit

După un timp însă lucrurile au început să se dilueze, iar rezultatul a fost că la Guvern, de exemplu, au apărut două micro-reţele care nu puteau să comunice între ele. De ce? Pentru că cineva luase o hotărâre complet singulară: să se aducă un anumit tip echipamente, de sisteme de programe de bază care nu erau compatibile. Deci un prim semnal mic de alarmă l-am primit în acel moment.

În 1998, au reuşit să ajungă la noi numai patru sau cinci proiecte directoare, pentru ca în anul următor, după înfiinţarea ANCI, să nu mai apară absolut nici unul. În 2000 nu a existat absolut nici unul. Sigur, de fiecare dată când am fost chemaţi să dăm specialişti pentru a putea participa la licitaţii, am întrebat unde este proiectul director, cel puţin unul reactualizat, să existe ceva. În multe cazuri aceste proiecte nu existau. Unii au fost conştienţi de necesitatea lor şi au comandat proiecte care, ulterior, prin consultanţa specialiştilor noştri, au fost corectate şi avizate. Alţii au trecut în continuare fluierând. Şi n-a contat...

O problemă foarte importantă a reprezentat-o elaborarea Codului utilizării şi dezvoltării tehnologiilor informatice, care a fost introdus în procedură de urgenţă în Parlament şi, cu o viteză remarcabilă, demnă de invidiat, parlamentarii au votat scoaterea procedurii de urgenţă, chipurile din motivul că veneau prea multe astfel de acte normative de la Guvernul Ciorbea. Dar nu premierul era important aici ci, pur şi simplu, domeniul. Este de neînchipuit faptul că unii deputaţi care aveau firme în domeniul TI&C sau erau cadre didactice au votat împotrivă. Din păcate acest "cod al manierelor elegante" nu a fost încă votat deşi a fost upgradat mereu, deşi a fost verificat la Comunitatea Europeană, deşi de curând baroul avocaţilor americani i-a dat ok-ul ş.a.m.d. Din motive obscure ale unor grupuri de influenţă transpartinice acest proiect a fost blocat până în acest moment. Cred că astfel de personaje care au reuşit blocarea acestui cod dovedesc un indice de inteligenţă foarte scăzut, dar de viclenie şi spirit malefic foarte mare. (E suficient să fii un factor de influenţă într-un grup, pentru ca ceilalţi, fără să se gândească, să voteze la comandă.)

Cui îi pasă de TI&C?

Una din componentele misiunii noastre este şi cea de training şi educaţie. Noi ne propusesem să avem nişte întâlniri cu deputaţii, cu executivul, pentru a le explica ce este tehnologia informaţiei, la ce este bună aceasta, însă ni s-a transmis de către oameni care cunosc mediul să nu pierdem vremea cu aşa ceva că nu va dori nimeni să participe. Era considerată o pierdere de vreme pentru că aceşti oameni se consideră atât de isteţi şi deştepţi încât nu au nevoie să mai înveţe. Simplul fapt că treceau pe la Fabrica de Elemente de Automatizare, pe la ICI sau alt institut din domeniu era suficient să le dea deşteptăciune şi cunoştinţe în acest domeniu. Aş putea face un top al "inteligenţei", din care incontestabil trebuie să facă parte parlamentarii Pantiş, Sasu sau Barde.

O umbrelă prea mare pentru un TIC atât de mic

În ceea ce priveşte constituirea ANCI, trebuie să vă spun că această agenţie a fost creată un pic cam în grabă. Cred că atunci când anumite persoane, altele decât cele din CNI, au luat hotărârea să creeze agenţia s-au gândit mai puţin la restructurarea Guvernului, la ce doreau să facă pentru binele informaticii şi comunicaţiilor. Probabil că s-au gândit că ar putea obţine o poziţie de lider într-o viitoare agenţie de reglementări în comunicaţii care să înlocuiască absolut toate celelalte instituţii din domeniu. Mă refer la faptul că în acest domeniu al comunicaţiilor şi informaticii, problemele care sunt de rezolvat sunt următoarele: strategie şi politici, elaborarea unor acte normative cu caracter naţional (deci la nivel de legi) şi, o problemă foarte importantă, reprezentarea ţării în organismele internaţionale sau la reuniunile internaţionale unde întotdeauna este chemat numai reprezentantul guvernului. Dacă nu există acea entitate, se creează ad-hoc pentru o săptamână-două. Preşedintele ţării, X, îl numeşte pe domnul Y ambasador al ţării respective la UIT pentru o săptămână şi acel domn rămâne pe toată viaţa ambasador. Dar acea ţară e o excepţie, toate celelalte ţări europene, comunitatea în care ne dorim cu atâta ardoare să ne integrăm, au entităţi bine determinate, care fac parte din Guvern, nu pe strapontină ca Agenţia.

Mirarea mea a fost că atunci când actul normativ de constituire a Agenţiei şi organigrama aprobată de Guvern au fost altele decât cele avansate de către agenţia noastră şi, din păcate, acele atribuţii erau altele decât cele propuse de noi, erau translatate fără nici un fel de gândire din vechea HG care definea Ministerul Comunicaţiilor, pe de o parte, şi, pe de altă parte, noua organigramă practic o copia pe cealaltă cu singura deosebire că ministrul se numea preşedinte iar secretarii de stat vicepreşedinţi. Ori introducerea unor verigi suplimentare între preşedinte şi partea executivă, care trebuie să fie tehnică şi care era algoritmică, a fost marele dezastru al acestei Agenţii, aşa cum era ea concepută prin acel act normativ. A realiza un triumvirat partinic într-o agenţie, în condiţiile în care fiecare formaţiune avea o anumită politică şi încerca să ridice capul mai sus decât cealaltă, a fost o mare frână în toate acţiunile noastre. Ce am realizat s-a obţinut cu greu, cu un efort supradimensionat faţă de problema în cauză. Algoritmul a făcut ca să nu ne îndeplinim proiectul iniţial pentru tot ceea ce avea de înfăptuit această agenţie. E adevărat că probabil Ministerul Comunicaţiilor, când a fost constituit după alegerile din decembrie 1996, a fost conceput să aparţină unei anumite formaţiuni politice care, ne- atribuindu-se acest post, a încercat prin oamenii din eşaloanele 2 şi 3 să-şi impună o anumită politică, pe care noi o considerăm că a fost benefică.

În postura de ANCI, deşi nu s-a gândit nimeni la aşa ceva iniţial, noi am căutat să imprimăm de la bun început convergenţa dintre TI şi C, care, în structura organigramei pe care o concepusem, trebuia să fie chiar funcţională, dar care a ajuns să fie fracţionată: strategie pe comunicaţii - strategie pe TI, reglementări pe comunicaţii - reglementări pe TI. Aceste entităţi, prin forţa obişnuinţei, au tendinţa de a se ciocni şi a-şi păstra autonomia. Ele sunt practic moştenitoare ale vechii structuri a Ministerului Comunicaţiilor.

Am încercat în timpul Guvernului Radu Vasile să determinăm elaborarea a două decizii, care au fost aprobate de primul ministru şi au fost transmise ca circulare la toate ministerele, şi anume: una prin care ar fi trebuit să fim chemaţi la orice şedinţă de guvern în care se discutau probleme specifice TI&C şi, înainte de a intra în această şedinţă de guvern, actele normative respective să primească şi avizarea noastră. Nu s-a întâmplat însă niciodată acest lucru, cu toate că unele ministere şi-au amintit că anumite acte normative ar trebui să fie avizate şi de ANCI. Mare ne-a fost mirarea când ne-am exprimat punctul de vedere pentru un anumit act normativ şi am şi semnat pentru el, iar în Monitorul Oficial noi nu am fost menţionaţi. Aşa se face cultura oamenilor.

Şi totuŞi, s-au făcut câţiva paŞi înainte

În general, noi am încercat deci să ne batem pentru "codul manierelor elegante", să eliberăm la toate solicitările licenţe pentru transmisii de date, am emis licenţă pentru transmisiile prin satelit, pentru transmisii globale. Pe plan internaţional, ne-am preocupat să fim prezenţi în mod constructiv. Am obţinut, de exemplu, recunoaşterea drepturilor României în domeniul spaţial. S-a semnat un document cu caracter de tratat, la Istanbul, prin care ni se acordă licenţă pentru sateliţii geo-staţionari. S-a discutat posibilitatea ca România să fie un nod de transfer pentru radiocomunicaţiile din nordul Africii spre Orientul Apropiat sau Îndepărtat. Există chiar acum un reprezentant din Mali - o ţară din Africa ce dispune de o bază de telecomunicaţii spaţiale similară cu cea de la Cheia - prin care se strânge tot fluxul de date din zonă.

A fost în vizită, de asemenea, unul dintre cei trei directori de la Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii - Hammadu Ture - care primise nişte informaţii interesante despre România de la specialişti care au participat la CERF 2000 şi a vrut să vadă efectiv dotările tehnice de care dispunem. A rămas impresionat de ceea ce a găsit la noi şi a afirmat că ar vrea să sprijine proiectele de telecomunicaţii, realizarea unui centru de training şi, de ce nu, în viitor, formarea unui reprezentanţe UIT pentru Europa Centrală şi de Est la noi. Deci am început să ne refacem legăturile care se deterioraseră, am reuşit să introducem pe un coleg de-al nostru într-una din comisiile UIT pentru ca să-l pregătim ca, în timp, să acceadă la poziţii mai înalte. Am participat la o reuniune a comisiei interguvernamentale româno - austriece la care s-au introdus nişte capitole legate de tehnologia informaţiei în relaţiile bilaterale dintre cele două ţări şi s-a semnat aşa numitul Agreement de la Viena, care facilitează coordonarea frecvenţelor pentru semnatari. Noi nu puteam să accedem la acest agreement până când acesta nu era semnat de una din ţările vecine, astfel încât după acceptarea Ungariei, s-au depus diligenţele necesare şi convenţia a fost semnată şi de România.

Ne preocupă de asemenea problema acquis-ului comunitar. Foarte important este şi faptul că înainte de preluarea preşedinţiei CE de către Franţa existau în discuţie 6 dosare, după preluare au rămas patru, unul dintre ele privind telecomunicaţiile şi tehnologia informaţiei.

Şi legat de Comunitatea Europeană am avut unele probleme. Din cercuri obscure de interese de la noi s-au transmis către Directoratul Societăţii Informaţionale date complet eronate, chiar false despre ceea ce am făcut şi ce vrem să facem. Am reuşit însă să restabilim adevărul.

O problemă care interesează şi priveşte acquis-ul comunitar se referă la separarea strategiei, a reglementărilor de operatori (lucru făcut înaintea noastră prin separarea Poştei, a Romtelecomului etc.) şi apoi separarea strategiilor de reglementări. Problema a trenat din cauză că nu aplicasem o regulă elementară care se aplică în analiza de sistem - punerea de acord a terminologiei.

În momentul în care am preluat conducerea Agenţei nu mi s-au transmis în mod clar şi precis diversele stadii în care se aflau probleme din agenţie, în aşa fel încât, cu totul întâmplător, în aprilie 1999, am aflat cu 24 de ore înainte ca o lege foarte importantă să fie promulgată de preşedintele României - o lege care garanta un împrumut de 30 milioane de dolari de la Banca Mondială, o parte din sumă fiind destinată retehnologizării Inspectoratului General de Telecomunicaţii pentru crearea unui sistem de monitorizare şi gestionare a spectrului de frecvenţă. Se prevedea alegerea unui consultant şi elaborarea unui studiu de fezabilitate care să dea metodele, căile, momentele pentru crearea viitoarei agenţii de reglementări în telecomunicaţii, lucru care era foarte important pentru toată lumea. Am intervenit şi, datorită unei structuri birocratice de la Banca Mondială, acele time-inguri care erau în 1999 au fost decalate cu câteva luni de zile. În momentul de faţă, suntem în etapizările care erau prevăzute. Trimestrial avem discuţii cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale, care vor să vadă dacă voinţa politică a rămas aceeaşi, dacă stadiile sunt aceleaşi. E greu de înţeles de ce există persoane care, datorită unor interese meschine, vor să facă rost de bani de la PHARE pentru aceeaşi problemă, care este în desfăşurare.

Din păcate nu am reuşit să terminăm o serie de acte normative, cum ar fi cel legat de numerotare, de spectrul de frecvenţă. Nu sunt lucruri care pot fi făcute într-un timp foarte scurt. Au fost discuţii s-au lămurit unele probleme. Dacă primul ministru ia o decizie, lucrurile pot fi tranşate foarte uşor.

În acqiuis-ul comunitar se prevăd cum se vor face transferările de la noi spre noua structură de reglementări care trebuie să fie autonomă şi independentă. Mai precis aceasta va fi sub umbrela Parlamentului, va fi autonomă d.p.d.v. financiar, independentă de autoritatea care se va ocupa de strategie, politici şi reprezentare internaţională. Această implementare este în derulare.

Am pregătit până într-un punct cadrul de privatizare al radiocomunicaţiilor, care ar trebui să fie unul dintre operatorii concurenţiali ai Romtelecom-ului.

Reţeaua Naţională a Administraţiei Publice se găseşte într-o fază finală, după o lungă perioadă de timp necesară rezolvării unor probleme tehnice. Pe noi ne interesează să existe un triumvirat, reţeaua fiind centrată pe structura construită de Ministerul de Finanţe şi la care apoi să adere cu particularităţile lor, dacă vor să şi le păstreze, celelalte entităţi (prefecturi, ministere ş.a.m.d.). În acest moment, mi s-a spus că s-au finalizat şi semnat protocoalele legate de aspectele tehnice, urmând implementarea.