Un an bun pentru HP România
Anul fiscal, ce se încheie pentru compania HP pe 1 noiembrie, a fost unul
foarte bun pentru reprezentanţa din România a companiei. Echipa entuziastă de
aici a reuşit să fie cea mai bună din zona europeană din care face parte. Concret,
cifra de afaceri a depăşit cu 25% suma stabilită la începutul anului. Toate
produsele HP ce se vând pe piaţa românească au înregistrat creşteri similare.
În afara produselor "tradiţionale" pe piaţa românească (PC-uri şi imprimante),
o evoluţie spectaculoasă au înregistrat-o vânzările de servere RISC, România
fiind singura ţară din zona ECE care şi-a depăşit obiectivele în această direcţie,
creşterea vânzărilor fiind de 20%. De succes s-au bucurat şi notebook-urile,
piaţa acestora fiind în vizibilă ascensiune. Se preconizează ca în anul următor
numărul bucăţilor vândute să fie similar cu cel al serverelor.
În anul fiscal recent încheiat, HP România şi-a modificat strategia de vânzări,
şi rezultatele au confirmat că noua orientare este cea bună. Interesantă a fost
şi orientarea spre vânzările la bucată, prin angrosişti şi reseleri, înregistrându-se
vânzări de 4-500 de PC-uri pe lună prin aceste canale.
"Rezultatele ultimului an arată că avem produse bune, că piaţa ne percepe
bine şi ne-am creat o piaţă de parteneri stabilă", declara Radu Enache, directorul
general al HP România. "În acest an am reuşit pentru prima dată să facem proiecte
de consultanţă, am dezvoltat software. S-a schimbat peisajul business-ului nostru.
Am reuşit să câştigăm câteva proiecte importante şi chiar să semnăm contracte
pentru anul viitor. Pentru anul 2001 avem deja contracte de peste două milioane
de dolari."
Ultimul an a fost un an al unor schimbări majore la HP România. Firma a devenit
societate comercială. Numărul angajaţilor a ajuns la 40. S-au dezvoltat compartimente
importante, cum ar fi cele de consultanţă şi vânzări. Au fost antrenaţi în activitatea
firmei un număr mare de tineri. S-a dezvoltat o reţea de parteneri loială, stabilă,
formată din firme profitabile, solide financiar cu cifre de afaceri de minimum
1,5 milioane $.
La sfârşitul lunii octombrie, a avut loc la Braşov o întâlnire cu partenerii
de afaceri (aprox. 200) unde s-au prezentat cele mai noi produse HP, s-au discutat
strategiile de viitor. Manifestarea a reprezentat o oportunitate deosebită pentru
un schimb important de idei necesar pentru abordarea cât mai eficientă a pieţei,
planurile pentru 2001 fiind foarte ambiţioase. - MC
Informaţii suplimentare la www.hp.ro
|