Usor de instalat, usor de folosit
Lucent Technologies a anuntat lansarea unei retele wireless de mare viteza
(11 Mb/s) pentru utilizatorii individuali si firmele mici. Cu ORiNOCO Home Networking
System se pot configura usor, la preturi reduse, retele de date de mare viteza,
pentru a putea avea acces comun la fisiere, scannere, imprimante. Reteaua permite
accesul mai multor utilizatori la aceeasi conexiune internet si posibilitatea
de a se conecta oriunde, in birou sau acasa.
ORiNOCO System este compatibil cu sistemele de operare Windows si Macintosh,
este functional atat in spatii interioare cat si in exterior, poate transmite
prin pereti si tavan, pe o raza de pana la 500 de metri, fiind compatibil si
cu alte retele wireless, inclusiv Apple Air Port. Viteza de 11 Mb/s ofera calitatea
unei retele Ethernet, fara a mai fi nevoie de cabluri sau alte fire.
Ghidul de instalare inclus si protocolul DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol)
seteaza automat parametrii pentru statia fiecarui utilizator, pentru retea si
conexiunea la internet. Prin ORiNOCO System este posibila legatura la internet
a mai multor utilizatori printr-o singura conexiune dial-up sau prin banda lata
cu ajutorul unui pachet standard.
Pachetul ORiNOCO Home Networking System consta intr-un card (pentru laptopuri
sau alte calculatoare portabile), adaptoare ISA si OCI pentru a permite cardului
sa lucreze in interiorul unui desktop normal, precum si unitatea Residential
Gateway 1000, un punct de acces central pentru o retea de casa sau firme mici.
RG-1000 este format dintr-un PC card ORiNOCO, un modem de 56 k, care poate fi
conectat direct la o linie telefonica, si un conector Ethernet 10baseT pentru
a face legatura cu o retea existenta sau cu o alta conexiune DSL sau prin cablu.
Elena Lita
|