Editorial PC Magazine Romania, Septembrie  1999

Bombe pe Internet

Mijloacele de comunicare au un rol foarte important in toate aspectele vietii moderne, dar in situatiile de criza existenta lor este esentiala. Daca in timpul celui de-al doilea razboi mondial principalul mijloc de comunicare l-a reprezentat radioul, in cel din Vietnam - televiziunea, iar in cel din Golf - transmisiile in direct prin cablu, in conflictul din Kosovo elementul de baza l-a constituit Internetul. A fost primul conflict international armat care a avut o prezenta semnificativa online. De altfel, primele semne ale inflamarii situatiei din zona au aparut cu aproximativ un an si jumatate inaintea declansarii starii de razboi. Listele de discutii, in special din mediile universitare, abundau in prezentarea situatiei din tara, solicitand adesea sprijin extern. Asa cum se intampla in regimurile totalitare, s-a incercat si aici ingradirea accesului mass media, pentru ca sa se ascunda populatiei adevarata dimensiune a dezastrului in care se gasea tara. Postul de radio iugoslav B92 a fost oprit sa emita inca din decembrie 1996, dar solutia a aparut imediat - semnalul a fost directionat spre Amsterdam printr-o conexiune Internet, iar de aici preluat de BBC si retransmis in Yugoslavia si in restul lumii.

Inceperea bombardamentului NATO, pe 24 martie 1999, s-a simtit imediat in intreaga lume online. Prin posta electronica mesajele au ajuns pe intreg globul. Ce bine ar fi fost insa daca totul s-ar fi rezumat la schimbul de opinii si la negocierile prin Internet. Din pacate nu s-a intamplat asa. A fost insa prima oara cand Internetul a fost folosit, intr-o masura asa de mare, ca sursa de comunicare si de exprimare a opiniilor. A aparut o clasa noua de reporteri amatori, care transmiteau relatari de la fata locului care, chiar daca nu aveau un stil prea elevat, impresionau prin realismul relatarilor.

Si, cum era de asteptat, s-a incercat si de o parte si de alta sa se bage pumnul in gura celor care aveau de spus lucruri neplacute. S-a incercat sufocarea cailor de comunicatie, astfel incat sa nu se mai poata expedia si receptiona mesaje electronice, s-au trimis virusi care sa infecteze calculatoarele si sa nu mai poata functiona. Actiunile s-au desfasurat si dintr-o tabara si din cealalta. De exemplu, dupa ce NATO a bombardat Ambasada Chinei din Belgrad, hackerii au "bombardat" la randul lor situl Casei Albe si l-au scos din functiune. Cateva zile mai tarziu, hackeri - aparent pro-chinezi - au atacat si siturile departamentelor Interior si al Energiei al Statelor Unite si, cu toate ca oficialii au negat ca s-ar fi produs pagube reale, se poate spune ca a luat fiinta o noua forma de conflict international - razboiul hackerilor.

Cum oricarei forme de atac trebuie sa i se gaseasca o modalitate de raspuns, au existat organizatii care au permis utilizatorilor sa se conecteze la siturile lor de unde sa trimita email-uri nemonitorizate si de unde sa poata naviga anonim pe Web, facilitand comunicarea celor din zona de razboi cu lumea libera, dar in asa fel incat sa nu se poata afla cine cu cine comunica si ce informatie transmite.

Au existat si alte utilizari ale Internetului. Astfel, Asociatia pentru Initiativa Democratica, cu sediul intr-o mica localitate macedoneana, a creat o masiva baza de date cu informatii despre refugiatii albanezi raspanditi in intreaga lume, pentru gasirea persoanelor despre a caror soarta nu se mai stia nimic. Baza de date se actualizeaza continuu si este accesata prin intermediul unui serviciu hot line non-stop. Numarul mediu de apeluri zilnice, in perioada razboiului, era de aproximativ 5000, fiind solutionate circa doua solicitari din zece.

Datorita Internetului oamenii incep sa se implice mai mult in viata societatii, renuntand la starea de simpli spectatori pasivi. Fiecare poate deveni folositor semenilor lui si poate beneficia, la randul sau, de sprijinul altora. A sta in fata calculatorului nu inseamna, cum s-a crezut o vreme, o rupere de viata sociala ci, dimpotriva, o mai profunda implicare in ea