II. CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE

Învăţământul militar în perioada interbelică

După terminarea celui dintâi război mondial şi înfăptuirea Marii Uniri, se deschideau noi orizonturi în ceea ce privea politica de apărare a României. Datorită unei creşteri considerabile a suprafeţei statului era necesară reorganizarea armatei, pilonul de bază pentru asigurarea integrităţii teritoriale.

Învăţământul militar trebuia statuat după noi principii, avându-se în vedere experienţa din primul război mondial. S-au făcut modificări în programele de învăţământ, urmărindu-se realizarea unei pregătiri minuţioase a cadrelor militare, după cerinţele războiului din secolul XX.

Totodată s-a înmulţit numărul instituţiilor militare de învăţământ (lucru firesc având în vedere creşterea populaţiei şi mărirea teritoriului). Existau şase licee militare, opt şcoli de ofiţeri, opt şcoli de aplicaţii, o şcoală superioară de război, şcoli de ofiţeri de rezervă şi doisprezece şcoli de subofiţeri.

Liceele militare fiinţau la Iaşi, Craiova, Mânăstirea Dealu, Târgu Mureş, Chişinău, Cernăuţi (cele de la Iaşi, Craiova şi Mânăstirea Dealu existau dinaintea Marii Uniri, iar celelalte trei au fost înfiinţate în perioada interbelică). Obiectivul liceelor militare era de a asigura elevilor o cultură generală solidă, necesară formării unei personalităţi puternice, de viitori comandanţi. Pe deasupra, elevii trebuiau să-şi însuşească anumite deprinderi specifice primilor paşi în cariera militară. Concurenţa la liceele militare crestea tot mai mult. S-a ajuns ca în 1933, la liceul militar din Iaşi, să se prezinte 280 de candidaţi pentru 39 de locuri. Aceasta deoarece nu se plăteau cheltuieli de şcolarizare, elevii trebuind să plătească doar o taxă de admitere.

Trebuie precizat că învăţământul liceal în perioada interbelică începea după şcoala primară. Astfel, după patru clase primare, urma clasa I de liceu, clasa a II-a ş.a.m.d. până la clasa a VII-a de liceu sau clasa a VIII-a (în anumite perioade ciclul liceal a cuprins opt clase). Criteriile de admitere în liceele militare erau: vârsta de 10-13 ani, sănătate şi robusteţe fizică, susţinerea unui examen care consta în probe scrise la matematică şi limba română şi o probă orală de cunoştinţe generale.

Pentru elevii admişi, programa prevedea repartiţia orelor pe categorii de discipline astfel: studiul limbii române şi a limbilor străine – 20%; discipline ştiinţifice – 60%; restul cursurilor – 20%. Din această ultimă categorie cea mai mare parte era afectată pregătirii militare, educaţiei fizice şi muzicii.

Elevii erau constituiţi, în raport de efectivele liceului într-o companie sau într-un batalion, organizat pe trei sau patru companii, fiecare companie având 2-4 plutoane. Efectivul unui pluton era de 35-40 de elevi şi corespundea unei clase, comandantul de pluton fiind în acelaşi timp şi dirigintele clasei.

Programul zilnic cuprindea nouă ore de curs, meditaţii, activităţi educative, şase ore pentru masă, repaus, jocuri, restul de nouă ore fiind afectate pentru somn.

Şcolile militare de ofiţeri din perioada interbelică erau următoarele:

1.    Şcoala militară (pregătitoare) de ofiţeri de infanterie numărul 1 – Bucureşti

2.    Şcoala militară (pregătitoare) de ofiţeri de infanterie numărul 2 – Sibiu

3.    Şcoala militară de ofiţeri de cavalerie – Târgovişte

4.    Şcoala militară de ofiţeri de artilerie – Timişoara

5.    Şcoala militară de ofiţeri de geniu – Bucureşti

6.    Şcoala militară de ofiţeri de aviaţie – Bucureşti

7.    Şcoala militară de ofiţeri de marină – Constanţa

8.    Şcoala militară (pregătitoare) de ofiţeri de administraţie – Oradea, apoi Bacău.

Mai târziu s-au înfiinţat: Şcoala de ofiţeri de jandarmi (Bucureşti) şi Şcoala de ofiţeri mecanici auto (Bucureşti). Au mai funcţionat: “Institutul sanitar militar” şi “Institutul chimic militar” (din 1921).

Durata unui proces de pregătire pentru un ofiţer a însumat până în anul 1932 patru ani:

-       Şcoala de ofiţeri – 2 ani pentru toate armele;

-       Stagiu în unităţi de instrucţie – 2 ani la infanterie, cavalerie, administraţie; un an la artilerie, geniu, aviaţie, marină. Urma Şcoala specială (de aplicaţie) – un an la infanterie, cavalerie şi administraţie; doi ani la artilerie, geniu, aviaţie şi marină.

Într-o şcoală militară, orarul cuprindea în principiu 6-7 ore de cursuri sau de instrucţie, 3-4 ore de studiu individual (meditaţii), 8 ore de somn, restul timpului fiind destinat pentru servitul meselor, repaus şi diverse activităţi.

Ofiţerii erau prezenţi în şcoală o bună parte din timpul zilei. În lipsa lor, elevii gradaţi din anul II conduceau programul subunităţilor. Cel mai mare grad îl avea elevul plutonier major care urmărea respectarea programului de către toate subunităţile de elevi. Înlocuitor la comanda companiei era un elev plutonier, iar la comanda plutonului – un elev sergent.

Învoirile în oraş se acordau duminica şi în sărbătorile legale. Pentru recreere, li se permitea elevilor organizarea unor serbări cu program cultural-educativ, a întrecerilor şi jocurilor sportive.

În organizarea şi desfăşurarea activităţii fiecăreia din şcolile de ofiţeri au existat particularităţi determinate de specificul armei respective.

În general, în perioada interbelică, învăţământul militar a funcţionat la standarde bune, lucru ce se va observa mai târziu, în campaniile purtate de armata română în cel de-al doilea război mondial.

Student caporal Alin Ioniţă