Interviu

Orice poveste mai mult sau mai puţin frumoasă trebuie să aibă un sfârşit. Aşa că a venit vremea ca cei patru ani petrecuţi în Academia Forţelor Terestre, în oraşul Sibiu unde „se spune să inima ţării se aude bătând, să-şi caute punctul pentru a trece în istorie, în istoria fiecăruia dintre noi, absolvenţii promoţiei 2001.

Am ales să discutăm despre toate acestea cu unul dintre cei mai reprezentativi membri ai comunităţii noastre, înlocuitorul la comanda Academiei Forţelor Terestre, stud.plt.adj. sef Mihai Moga.

„Şi…, oare cum a început totul?“

Lăsându-mă vrăjit de timp îmi aduc aminte de acea toamnă mohorâtă a anului 1997 când toată Academia Forţelor Terestre semăna cu un imens şantier, când instructia la lopată era mai asiduă decât cea sub arme. Dar nu după mult timp peisajul dezolant al dormitoarelor imense, al duşurilor comune, a fost luat de confortul garsonierelor.

Toată această perioadă a avut farmecul ei aparte, deoarece am avut şansa ca ofiţerii ce ne conduceau să fie oameni de excepţie. Astfel, de la ei am învăţat să strâng din dinţi, dar şi să zâmbesc, să mă implic în orice activitate şcolară sau extraşcolară.

„Se poate îmbina armonios instrucţia cu studiul şi interminabilele sesiuni?“

Primii doi ani ar putea fi definiţi anii celor două lumi paralele: instrucţia şi studiul universitar. Lumi ce fiecare dă măsura celeilalte, ce se completează şi se îmbină armonios, ce formează structura fizică şi psihică a viitorului ofiţer. Dar totul se transformă în cuvinte şi în stare de tensiune când apar la orizont sesiunile. Acele momente care dau dovada faptelor, cunoştinţelor acumulate, acele momente când toată perioada de instrucţie de până atunci devine un vis ce bântuie în fiecare dintre noi.

“Cum ai putea să descrii pe scurt traseul student-student plutonier ajutant şef?“

Perioada de început mi-o amintesc ca fiind una de căutare continuă în acea masă de tineri, în acel timp ce ne uniformiza, făcându-ne marii anonimi ai primului an. Primul pas a fost numirea mea ca şef de clasă după prima sesiune, perioadă în care m-am deprins a-mi comanda colegii, a colabora şi a rezolva multe probleme împreună.

După repartiţia pe arme de la începutul anului trei am fost numit înlocuitor la comanda batalionului, iar la începutul anului patru am primit cel mai mare grad din rândul studenţilor-student plutonier ajutant şef şi implicit înlocuitor la comanda academiei. Tot acest traseu a avut la bază studiul intens, acumularea de cunoştinţe şi perfecţionarea deprinderilor.

Dar ceea ce puţini cunosc este că în cei patru ani nu m-am limitat la a învăţa în sesiuni, a obţine note bune şi a-mi comanda colegii, ci am devenit un abonat permanent al sălii de lectură, prin ale cărei cărţi mă cufundam adesea, am călcat de nenumărate ori împrejurimile Sibiului în antrenamente de zeci de kilometri pe care colegii mei le considerau adevărate nebunii, am participat cu articole la revista studenţească, mă refugiam de multe ori pentru a scrie versuri, am participat la reuniuni ale Cenaclului Literar atât din Academie cât şi de la Universitatea „Lucian Blaga“.

„Este promoţia 2001 exponentă a fiecărui membru din cadrul ei?“

Îmi este foarte greu să vorbesc detaşându-mă de promoţia din care fac parte, de tot ceea ce am realizat împreună. De aceea consider că marele nostru merit este acela de a ne fi implicat în toate activităţile, atât şcolare cât şi extraşcolare. Am evadat din această atmosferă amorfă şi anonimă ce domneşte în cadrul Academiei implicându-ne în activităţi sportive, culturale, turistice.

Aşadar, timpul va fi cel care va confirma sau va infirma faptul că suntem şi vom fi o promoţie de excepţie. Oricum, de necontestat este faptul că suntem prima promoţie a mileniului trei.